Clădire emblematică pentru cultura României și, totodată, simbol al Bucureștiului, Ateneul Român împlinește în 2018, 130 de ani de la inaugurare. Construcția impozantă din centrul Capitalei este un punct de atracție nu doar pentru iubitorii de artă care îi trec pragul sau pentru turiștii care îi fac fotografii din toate unghiurile, ci și pentru tinerii care se opresc preț de câteva momente pe treptele sale sau pentru părinții și bunicii care își plimbă micuții în parcul din fața clădirii.
Ateneul Român este o sală de concerte aflată în inima Bucureștiului, pe Calea Victoriei, în Piața George Enescu, și adăpostește, în prezent, Filarmonica ce poartă numele celebrului compozitor român.
În urmă cu mai bine de 130 de ani, însă, atunci când s-a luat decizia construirii acestei clădiri, care se voia a fi un ”palat al științelor și artelor”, terenul pe care se găsește Ateneul aparținea familiei Văcăreștilor și se afla la periferia Bucureștiului, ceea ce a atras criticile unora dintre vocile vremii. Edificiul a fost ridicat în Grădina Episcopiei, spațiu care, inițial, fusese destinat construirii unui manej pentru cai.
Societatea ”Ateneul Român”, fondată la Iași de naturalistul Constantin Esarcu, este cea care a pregătit construcția clădirii. Esarcu afirma atunci că trebuie „să avem ambiția de a construi în Bucureşti un palat al ştiinţelor şi artelor în care să putem primi cu mândrie celebrităţile ce ne vor vizita sau (pe care) le vom chema în ţara noastră”, potrivit unui articol apărut în Ziarul Financiar.
Iar această ambiție s-a bucurat nu doar de sprijinul multora dintre personalitățile politice și culturale ale epocii, ci și de susținerea cetățenilor Bucureștiului. Asta pentru că o parte din fondurile necesare construirii Ateneului Român a fost strânsă prin subscripție publică, în urma celebrului apel lansat de Esarcu: ”Dați un leu pentru Ateneu”.
Totul se întâmpla în anul 1884, când Primăria Capitalei a autorizat, în baza unui decret al Guvernului, cedarea terenului din Grădina Episcopiei pentru ridicarea edificiului. Doi ani mai târziu, în 1886, a început construcția efectivă a clădirii, iar pe 14 februarie 1888, Ateneul Român a fost inaugurat oficial. Ulterior, la 5 martie 1889, a fost terminată sala de concerte.
Realizată într-o combinație de stil neoclasic, cu ornamente şi detalii specifice sfârșitului de secol XIX francez, clădirea a fost realizată după planurile arhitectului Albert Galleron, la recomandarea celebrului arhitect Charles Garnier, autorul Operei din Paris. De altfel, numele lui Galleron se leagă și de proiectarea unei alte clădiri impunătoare din centrul Capitalei, Palatul Băncii Naționale.
Asemănătoare cu vechile construcții grecești, fațada Ateneului are ca element principal porticul cu opt coloane ionice, identice ca proporții cu cele de la templul Erechterion de pe Acropole. Tot de templele grecești amintește și frontonul triunghiular sprijinit pe coloane, la baza căruia se află inscripția „Ateneul Român“. Sub peristil există cinci medalioane în mozaic, aflate deasupra ușilor mari din lemn, medalioane care îi reprezintă pe domnitorii Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, Vasile Lupu și Matei Basarab și pe regele Carol I al României.
Elementul central al construcției este reprezentat de cupola Ateneului, realizată în stil baroc, și înaltă de 13 metri. În total, clădirea are o înălțime de 41 metri și un diametru de 29,16 metri.
Cel puțin la fel de spectaculos este și interiorul edificiului, unde se găsesc patru scări din marmură de Carrara, construite în spirală. Fără a se remarca din punctul de vedere al dimensiunilor, sala de concerte, care are doar 794 de locuri, impresionează însă prin acustica impecabilă.
Și la fel de impresionantă este și fresca de pe peretele circular al sălii. Aceasta a fost inaugurată abia în 1938 și a fost realizată de pictorul Costin Petrescu, cel care este și autorul mozaicurilor exterioare ale Ateneului.
Cu o lungime de 75 de metri, fresca este alcătuită din 25 de scene reprezentative din istoria României: Împăratul Traian intră în Dacia, Legionarii romani colonizează Dacia, Formarea poporului daco-roman, Straja romană, Invazia barbarilor, Începuturile poporului român, Statornicirea, Descălecarea, Statul militar, Statul administrativ — împărțirea dregătoriilor, Cruciada românească, Ștefan cel Mare, Epoca de pace și credință, Mihai Viteazul, Începuturile culturii românești, Horia, Cloșca și Crișan, 1821 — Revolta lui Tudor Vladimirescu, Anul 1848 în Transilvania, Anul 1848 în Principate, Al.I. Cuza, Anul 1859 — Unirea Principatelor, Carol I — Războiul de Independență, Războiul întregirii naționale 1916-1918, Ferdinand I Întregitorul, Epoca de consolidare, potrivit site-ului filarmonicaenescu.ro.
De menționat este faptul că una dintre scene, „Carol al II-lea. Epoca de consolidare”, în care regele, însoțit de fiul său Mihai I, se afla în mijlocul poporului ca să patroneze știința, literatura, arta, munca agricolă și industria, a fost eliminată, în 1940, la cererea lui Ion Antonescu, în contextul în care monarhul devenise indezirabil. Astfel, pictorul Costin Petrescu a înlocuit scena cu o alegorie a țărăncilor reprezentând provinciile României Mari reunite: Vechiul Regat, Transilvania, Basarabia și Bucovina.
Un moment important din istoria Ateneului Român este și cel al inaugurării orgii de concert, în anul 1939, construcția instrumentului fiind făcută cu fonduri strânse la inițiativa lui George Enescu. Această orgă există și astăzi în fundalul scenei.
Perioadele care au marcat în mod negativ istoria României, și-au lăsat amprenta și asupra clădirii Ateneului Român. Astfel, aceasta a fost grav avariată de bombardamentele avioanelor germane din 23-24 august 1944, ordonate de Hitler, care își dorea distrugerea Bucureștiului, după ieșirea României din Axă. Ca și în momentul construcției clădirii, reparațiile acesteia au fost făcute cu fonduri strânse de la locuitorii Bucureștiului.
Nici perioada regimului comunist nu a trecut fără a lăsa urme asupra Ateneului Român. În 1948, când în clădire a avut loc congresul de unificare a PCR cu PSD și formare a PMR, din dorința liderilor vremii de a ascunde rolul monarhiei în istoria țării, întreaga frescă a fost acoperită cu catifea roșie, iar peste mozaicurile exterioare au fost puse capace din lemn. Unele dintre aceste opere de artă au fost readuse la lumină abia în anii 60, atunci când au fost executate lucrări de modernizare a clădirii Ateneului.
Și tot în această perioadă au fost distruse numeroasele busturi aflate în grădina din fața edificiului. Acestea reprezentau mari personalități politice și culturale ale vremii, printre care Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Ienăchiță Văcărescu, C. A. Rosetti sau Constantin Esarcu.
Acum, singura statuie din curtea Ateneului este cea a lui Mihai Eminescu, executată în bronz, în 1963, de sculptorul Gheorghe D. Anghel.
După căderea comunismului, clădirea a fost supusă unor ample lucrări de restaurare și modernizare, realizate între 1994 și 2004, de arhitectele Ana Braniște, Raluca Nicoară și Gabriela Mindu împreună cu inginerii Dragoș Badea și Silvia Caraman.
Ateneul Român a fost redeschis în 2005, cu ocazia ediției a XVII-a a Festivalului Internațional George Enescu. De altfel, sala Ateneului a găzduit edițiile din ultimii ani ale celebrului eveniment cultural.
Clădirea simbol din centrul Bucureștiului figurează, din anul 2004, pe Lista Monumentelor Istorice, ca „monument de arhitectură de valoare națională și universală”, iar în 2007, în fața Ateneului Român a fost amplasată o placă care a marcat includerea sa pe lista Patrimoniului European.
