Flaşnetarii – comedianţii stradali ai Bucureştiului de odinioară – animau străzile şi înveseleau iarmaroacele oraşului, la început de secol XX. Îşi făceau apariţia mai mult după-amiezele şi, mai ales, duminica și de sărbători. Fiecare îşi ducea cutia cu muzică agățată de gât și spate, sau pe un cărucior, iar sunetele tânguitoare care ieşeau din cutia magică a unei flașnete erau inconfundabile şi atrăgeau femeile la ferestre.
„Fiecare flașnetă avea un cântec special. După melodie, copiii știau ce flașnetar trecea. Unii aveau deasupra flașnetei o cutie dreptunghiulară din carton în care, pe două rânduri, erau înșirate bilețele. Erau răvașe de noroc. Lângă ele, stătea un papagal micuț, colorat, care, la îndemnul flașnetarului, trăgea cu ciocul un bilețel pe care îl dădea celui ce plătise – ca să-și «vadă norocul»ˮ, îi descrie Graziella Doicescu, în volumul „Captivantul București interbelic”.
Gazetarii vremii spuneau că cei care porneau în fiecare zi „în toate colțurile Bucureștilor, ducând în cutia lor cu muzică, daruri pentru naivi, pentru fetișcane amorezate, pentru văduve cu speranțeˮ nu îşi exercitau „profesiunea de flașnetariˮ de capul lor, ci erau organizaţi într-un clan al lor.
Cel care îi conducea era tot un flaşnetar, dar acesta avea şi un atelier de fabricare a „sulurilor de cânteceˮ, iar promisiuni ascunse în micile bilețele extrase de papagal reprezentau tot „opera lui literarăˮ.
„Efortul lui nu e prea mare, fiindcă are numai două serii de texte, care diferă prea puțin. Un text pentru femei în se care spune că vor lua de bărbat pe un anume Andrei și că vor trăi până la 86 de ani, avînd mulți copii, mulți bani și multă fericire. Și un text pentru bărbați, în care afirmă că se vor căsători cu numita Margareta, vor trăi până la 92 de ani, vor avea mulți copii, mulți bani și multă fericire…ˮ, sunt ironizaţi de un reporter contemporan cu ei, în săptămânalul „Ilustrațiunea Română”(1935).
„Câte minți n’ați încălzit voi, cu vraja minciunilor voastre, pe care naivii drumului le cumpără și le savurează; câte fericiri momentane n’ați încropit în sufletele care cred în minunea ghicitului; câte iluzii n’ați aprins pentru a le stinge!”, scriau gazetarii aceleiaşi publicaţii, în 1932.
autor: Monica Cosac
sursa foto: Wikipedia (fotograf Nicolae Ionescu 1903-1974)