Victor Ursu, jurnalist pensionar.
Acum, când am intrat în anul Centenarului țării, un bucureștean care a trăit trei sferturi de veac din acest timp istoric, rememorează câteva amintiri despre Capitala ce a reprezentat centrul existenței sale. Pentru că foarte multe evenimente dintr-o anumită perioadă, îndeosebi cele ale copilăriei, adolescenței și tinereții m-au marcat în mod special, ele fiind legate de anumite locuri.
Am să încep prin a evoca una dintre primele mele fotografii, pe care o mai revăd, și, în care la numai doi ani, pozam ,,artistic” pe podul central din Cișmigiu. Unul dintre locurile predilecte de plimbare, apoi și în anii studenției pe când am ținut acolo și un seminar cu unul dintr profesorii noștri. Apoi, un loc foarte viu în memorie a rămas imaginea gărzii militare de la Palatul Regal, cu ținuta mor maiestuoasă, prin căștile argintii îmbrăcate în franjuri albi. Și tot acolo, la Palat, am fost, peste câțiva ani, unul dintre vizitorii noului Muzeu de Artă, un loc căruia i-am rămas credincios toată viața.
La capitolul evocărilor, oarecum inedite, ar mai merita să relatez despre ocaziile în care circulam prin București, în loc de taxi, cu trăsurile conduse de “muscali”, cum li se spunea vizitiilor. Iar eu, copil fiind, stăteam pe o strapontină, față în față cu canapeaua. Aceasta până s-a trecut la taxiurile auto, de regulă niște limuzine negre și vechi americane.
Cât despre distracțiile mele din acea vreme, ele aveau loc în primul rând pe terenurile de la Progresul. Unde am învățat și eu, cât de cât, să joc ceva tenis, dar mai ales unde i-am văzut pe frații Viziru, celebrii pe atunci, și apoi pe Țiriac și Năstase. Un loc în care m-am bucurat, până în anii din urmă, să asist la turnee.
Alături de Progresul se afla și ștrandul Bragadiru, unde, de asemenea, am învățat să înot. În cartierul nostru, 13 septembrie, se mai afla și stadionul Republicii, din care acum au mai rămas doar niște ziduri transformate în garaje ale Palatului Parlamentului. Acolo, pe lângă meciurile de fotbal am asistat, ani la rând, la campionatele internaționale de atletism la care admiram echipamentele sportive ale diferitelor țări participante (cele suedeze cu galben și albastru, de pildă, mi-au rămas în fața ochilor).
Asistam la pasionantele întreceri și luam autografe pe un carnețel pregătit special acasă. A fost, pentru toată lumea care își amintește, o seară în care, la lumina făcliilor aprinse din ziare, s-a concurat, până târziu, la săritura cu prăjina (Bob Gutowski încercând un nou record mondial).
Multe dintre aceste lucruri nu mai sunt, dar am mulțumirea că trăiesc și în Bucureștiul acestui timp modern, care, pe lângă noutățile bune și mai puțin bune, mai păstrează încă ceea ce îi definește originalitatea. Cum sunt Palatul Regal cu muzeul său, Calea Victoriei, șoselele din Nord, Arcul de Triumf, parcurile Cișmigiu, Herăstrău sau Carol, Muzeul Satului și câte altele.
La mulți ani, România! La mulți ani, București!
