Singurul ziar pe care-l mai citea Tiberiu de vreun an încoace era Lumina domnului Constantin Stere care măcar nu le cînta în strună ocupanților! Pentru cine știa să citească printre rînduri, dl Stere, chiar dacă rămăsese în București, după retragerea la Iași a liberalilor, nu înghițea gazetele care dansau după cum le cîntau nemții. Tiberiu nu prea înțelegea articolele de fond ale bravului bărbat care combătea și la București pentru cauza țărănimii și a altor poporeni mărunți, la fel cum făcuse la Iași, în publicațiunea Viața Românească.

Dl Stere care venise din Rusia unde făcuse pușcărie și fusese trimis în Siberia, ca să-i treacă ideile socialiste, făcuse o carieră frumoasă de profesor la Iași. Și avea o funcție de invidiat. Ditamai rectorul la Universitate! Om cu trecere în partidului dlui Brătianu – adică bine văzut de I.C. Brătianu însuși! – dl Stere venise la București în 1916, ca să întărească partidul. Dl Stere n-avea sînge rusesc în vine și, din cîte știa Tiberiu, n-avea o slăbiciune pentru vodcă și nici pentru șampanie, dar părea că în viața de toate zilele îi plăcea jocul acela cu pistolul, numit ruleta rusească. Se avînta cu capul înainte, încrezător în soarta lui, deși n-ai fi zis că e cine știe ce credincios în Dumnezeu.

Dl Stere era un bărbat arătos pe care nu-l interesa să facă și o carieră de cuceritor al femeilor. Cînd îl vedea pe stradă în centru, Tiberiu remarca trei  lucruri. Că profesorul-politician-jurnalist avea degetele pătate de cerneală, căci nu purta mănuși, că nu se uita după femeile care trăgeau cu coada ochiului spre el și că hainele cu care era îmbrăcat apucaseră și zile mai bune. Nu erau tocmai ponosite, dar căpătaseră acel lustru al costumelor purtate îndelung după care-i recunoșteai pe cei cărora nu le mai mergea bine.

În cazul domnului Stere, ăsta era un semn că nu primea stipendii din partea ocupanților și că scotea Lumina din banii lui și ai patrioților de la București care-și făcuseră abonament la gazeta lui. Doar că patrioții nu se înghesuiau să se aboneze la ziarul său serios, cu lungi articole de fond și aproape lipsit de știrile cu care erau învățați bucureștenii. Căci, slavă Domnului, se întîmplau multe în oraș. De la afaceri amoroase terminate prost, la hoții, înșelătorii de tot felul și sinucideri de care Lumina dlui Stere nu se ocupa.

Cînd dl Stere venise la București, Tiberiu se dusese la el în audiență, să-i explice cazul său, de fost institutor în imperiul Austro-Ungar, care voia un post de profesor în patria-mumă. Dl Stere n-ar fi avut nimic împotrivă ca Tiberiu să ajungă profesor la București. Dar, domnule Manciu, vă puteți cîștiga un asemenea post și fără să veniți la mine. Scrieți, domnule, în ziare să vă cunoască lumea, și-o să vedeți că vi se deschid toate ușile!

Tiberiu i-a spus că el nu era un om de condei, căci dacă ar fi fost, n-ar mai fi apelat la dl Stere. În loc să-l ducă cu vorba, ca alții la care se dusese în audiență, miniștri și oameni politici influenți, Constantin Stere l-a sfătuit pe Tiberiu să-și deschidă o școală particulară, căci asta e situația, domnule Manciu. Puteți fi oricînd profesor, cu pregătirea dvs, dar nu vă mai lăudați cu diploma de institutor pe care a-și luat-o de la Budapesta, fiindcă nu vă ajută la nimic.

După această întîlnire, Tiberiu i-a spus scurt soției sale că nu se alesese cu nimic de pe urma ei. Coana Vasilica i-a zis că dacă ar fi acceptat de la început  sugestia  ei, ca Tiberiu să se ducă cu cîțiva bani de aur la unul dintre cei la care fusese în audiență, acum ar fi fost nu numai profesor de liceu, ci și director la vreun liceu din București. Tiberiu admitea că asta ar fi fost calea cea mai simplă, dar nu-i venea să se folosească de ea, cîtă vreme Vasilica se descurca în București tot cu o diplomă austro-ungară. Ca să-l consoleze, moașa i-a spus că diploma ei era o garanție că știa meserie, în timp ce diploma lui nu era decît consemnarea faptului că el, Tiberiu, nu era un om de încredere pentru autoritățile romîne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *