Unul dintre muscalii care cîștigau un ban la București cu birjele lor era un basarabean fugit de la Chișinău cînd Ohrana țarului începuse să-i caute pe narodnici, ca să-i trimită în Siberia. Îl chema Calistrat, dar își spunea Constantinovici. Căpătase autorizație de birjar cu ajutorul domnului Constantin Stere, narodnic și el în Basarabia, dar care în România trecuse la liberali, după ce se lămurise că aici socialismul era un cal mort.
Domnul Stere nu plecase la Iași împreună cu liberalii de frunte, de frică să nu-l găbuiască serviciul secret al țarului, care-l avea pe listă. Cînd a aflat că la ruși începuse revoluția, dl Stere i-a spus birjarului său că venise momentul. Adicătelea, dacă nu le ieșise cu narodnicismul, basarabenii patrioți puteau trage nădejde că se vor uni cu țara. Ca socialist ce era, Calistrat nu prea înțelegea ce halviță ar fi avut el de pe urma acestei uniri.
România era regat, nu republică, iar dacă rușii voiau să facă republică din imperiul țarului, atunci, cu tot respectul față de dl Stere, el prefera să se întoarcă la Chișinău! Ca republican socialist ce era!! Doar că fără o hîrtie de liberă trecere de la nemți, Calistrat știa că n-ar fi putut ieși nici măcar din București cu birja lui, necum să ajungă la Chișinău ca narodnic trecut prin multe cu ideile sale revoluționare, pentru care țarul îl persecutase.
Clienta lui cu dispensă de la autoritățile germane, moașa Vasilica, îi spusese că nu putea să-i facă rost de o cruce roșie pe care s-o lipească, în dublu exemplar pe portierele birjei și îl sfătuia să se astîmpere cu ambițiile lui narodniciste, ca să n-o pățească. „Păi cum rămîne cu puterea poporului, coană moașă?!” Vasilica nu era la curent cu ceea ce se petrecea în Rusia, dar era convinsă că acolo se vor întîmpla lucruri neîntîmplate. Totuși dacă el, Calistrat, muscalul român din Basarabia, voia să se întoarcă acolo, poate că așa îl trăgea ața. Doar că ața aceea se putea rupe oricînd.
Chiar dacă nu-i plăcea să se încontreze cu clienții lui, Calistrat i-a spus Vasilicăi că un ideal nu e ca o ață și că, chiar dacă făcea pe birjarul la București, avea și el ceva școală. Vasilica nu l-a contrazis, dar l-a întrebat dacă avea cu ce să-și hrănească pe drum calul, căci, din cîte auzise ea, de la București pînă la Iași era criză și de fîn, nu numai de mîncare pentru oameni.
În așteptarea unor vremuri mai bune, Calistrat îi întreba pe muscalii adevărați ce mai era nou prin Maica Rusia. S-a îmbătat de bucurie cînd a aflat că țarul fusese dat jos de pe tron. Dar cînd a auzit că Basarabia voia să se unească cu România, deși România era vai de capul ei, pe jumătate ocupată de nemți, și regat în jumătatea neocupată, Calistrat a tras concluzia că basarabenii lui nu erau pregătiți pentru a face parte dintr-o republică a popoarelor.
Ceea ce îl îngrijora însă era că basarabenii voiau să se rupă dintr-un imperiu care avea să rămînă puternic, chiar și după ce încheiase o pace umilitoare cu nemții, pentru a se lipi de o țară care pierduse războiul. Asta era, după părerea lui, manevra burghezilor de la Chișinău și a capetelor de topor ale țarului care voiau să probeze că republica avea să destrame Rusia populară.
Așa că birjarul nădăjduia că Puterile Centrale aveau să ocupe și Moldova, cu tot cu ultima redută a regatului de la Iași. Căci altminteri, la ce te puteai aștepta de la socialiști vopsiți ca dl Stere, care rămăsese în București doar ca să se poată lăuda că a fost împotriva rușilor cu care am fost aliați? Pentru Calistrat, coană moașă, România trebuia să termine și ea cu regele, ca rușii, și să înceapă o viață nouă. Marele lui regret era că basarabenii nu pricepeau că era de preferat să rămînă de partea rușilor care voiau republică, decît să se unească, prostește, cu românii care preferau în continuare să aibă un rege. Căci, orice s-ar spune, coană Vasilico, regele, ca și țarul, face ce vrea el, chiar dacă, chipurile, nu se amestecă în politică. Apoi Calistrat și-a plesnit din senin calul cu biciușca peste crupă.