La 1900 populația Bucureștiului număra 287.000 de locuitori. În primii ani ai secolului trecut au apărut clădiri impozante precum Palatul CEC-ului, Banca Națională din Lipscani, Ateneul român, edificii proiectate de arhitecți școliți la Paris.
Ullise de Marsillac, un cronicar francez al Bucureștiului saluta în „Le Journal de Bucharest” inaugurarea primului trotuar bucureștean, cel din fața Ateneului Român. Primul vehicul cu motor a fost înmatriculat în România în 1900 și a aparținut lui Gheorghe Assan.
Centrul Capitalei noastre, Calea Victoriei, Centrul Istoric de azi cu străduțele sale pline de cluburi, terase și restaurante, au fost teatrul de operațiuni ale multor premiere românești, lumea era într-o continuă efervescență. Primul Zgârie nori al Bucurestiului, Palatul Telefoanelor a fost ridicat în 1931 pe locul unei faimoase terase Oteteleşanu, loc de întâlnire a boemei. Despre eleganta clădire a Băncii Naționale, un francez, Andre Bellesart spunea că este ‘’cel mai frumos templu ridicat norocului chior’’.
Casa Capșa, aflată vis a vis de Cercul Militar, era considerată timpanul Bucureștiului – orașul zvonurilor, pentru că acolo, în separeuri, se punea ţara la cale de către politicieni, jurnaliști și literați în faţa unei fripturi suculente şi la o bere rece. La un pas de eleganta şi glamuroasa Cale a Victoriei, micii meştesugari îşi vindeau mărfurile în magazine mititele în arealul numit azi Centrul Istoric. Iniţial, Calea Victoriei s-a numit Podul Mogoşoaia, deoarece făcea legătura dintre oraş şi Mogoşoaia, palatul lui Constantin Brâncoveanu. Numele i se schimbă în Calea Victoriei la 8 octombrie 1878 când armia română intră
triumfal în cetate, învingătoare în Războiul de independenţă.
