Există familii românești care au dat țării mari personalități. Istoricii vorbesc despre Brătieni, despre Cantacuzini, despre familia Ghyka. În general, despre familii care au marcat istoria României în plan politic. Exista însă o familie care a influențat decisiv dezvoltarea României și chiar a lumii: familia Coandă.

Vizionează alte materiale din seria 365 de eroi ai României aici

Puțini știu că mult mai cunoscutul Henri Coandă, inventatorul avionului cu reacție, este fiul generalului Constantin Coandă, un militar și diplomat desăvârșit, căruia îi datorăm, în parte, România Mare. Meritele sale ar fi rămas date uitării, însă de curând, istoricii Vasile Popa, Ion Cerăceanu și Vasilica Manea au editat o lucrare care readuce în memorie faptele unei mari personalități a României.

S-a dedicat de tânăr armatei, remarcându-se ca tânăr ofițer în Războiul de Independență. Capacitățile sale diplomatice au ajuns în atenția Casei Regale, Constantin Coandă fiind trimis ca atașat militar în două capitale importante: Viena și Bruxelles.

În 1916, Constantin Coandă primește o misiune extrem de importantă, aceea de atașat militar și diplomatic la Cartierul Țarului Nicolae, cel mai important dintre aliații României în primul război mondial. Revoluția bolșevica din 1917 îl surprinde la post și este cel prin care se face emoționantul schimb de mesaje dintre familia regală română și împăratul Nicolae, în momentul abdicării acestuia. Dată fiind apropierea sa de familia țaristă, generalul Coandă se ascunde de comuniști la Ambasada Norvegiei, în timp ce ceilalți membri ai delegației României sunt arestați.

După îndelungi presiuni, sunt eliberați iar Constantin Coandă revine în țară, unde este numit în funcția de prim-ministru pentru o scurtă dar extrem de importantă perioadă: octombrie – noiembrie 1918, misiunea sa fiind aceea de a face trecerea de la un guvern de război către unul civil, de pace. Își îndeplinește cu succes misiunea, printre altele îi trimite mareșalului Mackensen ultimatumul de a părăsi România în 24 de ore și predă Guvernul lui I. C. Brătianu. După război, continuă să activeze în politică, alături de generalul Averescu.

În 1920 era președinte al Senatului în momentul în care în sala de plen are loc un atentat cu bombă organizat de comuniștii evrei chiar din ordinul direct de la Moscova. Generalul Coandă este rănit, însă atentatul se soldează și cu morți, printre care și Episcopul greco-catolic Radu. Generalul Constantin Coandă a murit în 1932.

GENERALUL CONSTANTIN COANDĂ (1857 – 1932)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *