Corneliu Coposu s-a născut în 1914 în satul Bobota din Sălaj. Provine dintr-o familie de preoţi, însuşi tatăl său fiind preot, iar mama – fiica de protopop. A crescut în înțelepciunea creştină, educaţia sa fiind începută la şcoala confesională română unită. La numai 16 ani devenea student la drept iar la 23 de ani era deja doctor în drept.
Vizionează si alte materiale din seria 365 de eroi ai României aici
A intrat în politică foarte tânăr, beneficiind de faptul că tatăl său era prieten bun cu Iuliu Maniu. Acesta îl ştia de mic, îi cunoştea capacităţile, aşa că, după cum spunea chiar Corneliu Coposu, “am fost secretar politic al lui Maniu și, aș putea spune, umbra lui, pentru că nu m-am despărțit niciodată de el”. Evident, după venirea comuniştilor la vedere, Corneliu Coposu este luat în vizor. Era doar mâna dreaptă a lui Maniu, un duşman de moarte al bolşevicilor.
În 1947 a fost arestat de către autorităţi – timp de 9 ani, a stat în arest preventiv, fără să existe vreun motiv anume. Apoi, a participat la un simulacru de proces, sentinţa fiind condamnarea pe viaţă la muncă zilnică. Timp de 17 ani a fost mutat dintr-o închisoare în alta – Piteşti, Văcăreşti, Jilava, Bragadiru, a muncit la Canal. Apoi dus la Ocnele Mari, Poarta Albă, Sighet. A fost bătut, schingiuit, înfometat, ţinut la izolare…
După anii de izolare, aproape că nu mai putea să vorbească. A supravieţuit datorită puterii sale morale incredibile, dar şi forţei fizice pe care o avea în tinereţe. Coposu era înalt şi avea 115 kilograme când a intrat în închisoare. Fusese în tinereţe chiar campion la haltere. A părăsit închisoarea piele şi os, având 51 de kilograme. După încă doi ani de domiciliu forţat în Bărăgan, în 1962 redevine om liber. O libertate limitată, deoarece a fost urmărit cu teamă de către Securitate până în 1989. Dosarul de urmărit de Securitate conţine incredibila cantitate de 18 mii de file. Şi soţia sa, Arlette, fusese târâtă în închisorile comuniste. A murit la puţin timp după eliberare, în 1965.
Peste ani, Corneliu Coposu avea să se întâlnească cu Silviu Brucan, cel care ceruse condamnarea sa la moarte la finalul anilor 40. A declarat apoi că nu îi poartă nicio ranchiună. Mai mult, despre Vișinescu, unul dintre torţionarii săi, a vorbit după ce s-a întâlnit cu acesta, întâmplător, pe stradă. Coposu i-ar fi spus atunci: “dacă cumva, cândva ţi se va face un proces pentru crimele pe care le-ai făcut personal, te rog să mă chemi de martor. Pentru că eu voi depune că nu eşti apt de închisoare. Pentru că un subom care s-a putut preta la ceea ce ai făcut dumneata înseamnă că nu are răspundere psihică şi ca urmare eşti de internat în casa de nebuni, nu de băgat în puşcărie”.
Urmărit de Securitate, Corneliu Coposu a avut curajul, ca întotdeauna, să anunţe liderii europeni, în 1987, că Partidul Naţional Ţărănesc îşi continuă existenţa. Peste 3 ani, după Revoluţie, PNŢCD a intrat în legalitate, iar Corneliu Coposu a devenit preşedintele partidului. Indiferent de orientarea lor, oamenii politici l-au respectat pe Corneliu Coposu. I s-a spus Seniorul şi nimeni dintre politicienii semnificativi ai vremii nu a contestat capacităţile sale intelectuale şi politice care îl plasau peste clasa politică post-revoluționară. Lui Corneliu Coposu i se datorează multe, dar în primul respectul pentru patriotismul său, corectitudinea şi verticalitatea sa politică.
Cei care l-au cunoscut în ultimii ani ai vieţii şi-l amintesc slab, cu un zâmbet îngrijorat pe faţă, cu privirea pătrunzătoare. Veşnic cu o ţigară în mână, era însoţit de liniştea care înconjura încăperea în care le vorbea oamenilor, prieteni sau opozanţi ai ideilor sale. Corneliu Coposu a murit în 1995 iar sute de mii de oameni au ieşit pe străzile Capitalei casă îi aducă un ultim omagiu Seniorului.
CORNELIU COPOSU 1914 – 1995