In 1777, la Iasi, un trimis al turcilor il invita pe domnul Moldovei, Grigore Ghica al III-lea la hanul Beilic.
Spunea turcul ca nu poate sa ajunga la Palat deoarece s-a imbolnavit pe drum. Voda accepta – se pare ca era chiar prieten cu trimisul portii – iar in han i se taie capul iar corpul ii este ciopartit. Capul i-a fost dus apoi la Istanbul si expus in varful unui par, in timp ce corpul a fost ingropat la biserica Sfantul Spiridon din Iasi.
Aceasta a fost soarta mai multor domnitori marunti din Moldova si Tara Romaneasca, numai ca Grigore Ghica al III-lea, putin mentionat in cartile de istorie, nu era deloc un domn marunt. Ghica era la a doua domnie in Moldova.
In prima domnie el infiintase fabrici, reusise sa stopeze abuzurile boierilor, construise scoli si adusese moldovenilor o oarecare bunastare. Mai mult, a taiat de la 24 la 12 zilele pe care taranii erau obligati sa le munceasca gratuit pe mosiile boierilor. Apoi si-a cumparat domnia de la turci in Tara Romaneasca pentru a reveni in Moldova in a doua domnie incheiata tragic.
Cu putin timp inainte de a fi ucis, reusise sa scoata din sarite marile puteri europene. In urma pacii de la Kuciuk – Kainargi, marile puteri, dupa vechiul obicei, si-au impartit teritorii, iar Bucovina a fost rupta de Moldova si cedata austriecilor. Acestia au cerut apoi ca Ghica sa fie ucis, deoarece el si boierii sai s-au impotrivit cu putere cedarii Bucovinei, purtandu-se precum un voievod cu depline puteri si nu unul aflat in subordinea Imperiului Otoman.
Uciderea lui Grigore Ghica al III-lea a avut chiar un ecou european la acea vreme, cancelariile occidentale acuzind brutalitatea turcilor. De alta parte, unii istorici solicita mai putina exaltare in ceea ce priveste asa-zisul eroism al lui Grigore Ghica al III-lea, un fanariot care, la fel ca toti ceilalti, isi cumpara domnia si incerca sa stoarca tara pentru a face avere si mai mare. Ion Dragusanul sustine ca dincolo de moartea tragica a lui Ghica, el trebuie privit asemenea celorlalti domni nepamanteni, puşi pe căpătuială. Rămâne insă şi o relatare a lui Eminescu despre inaugurarea, la Iasi, a monumentului lui Grigore Ghica al III-lea la Iasi, în care marele poet spune despre domnul decapitat de turci că este un martir al neamului care s-a împotrivit răpirii pământului strămoşesc.