Cel de-al doilea fiu al generalului Constantin Coandă, Henri Marie Coandă, moștenește pasiunea tatălui său pentru științele exacte. Dacă primul și-a servit țara ocupând pentru scurtă vreme funcția de prim-ministru, cel de-al doilea și-a pus ingeniozitatea în slujba întregii omeniri.
Henri Coandă se naște pe data de 7 iunie 1886, la București, într-o familie franco-română numeroasă: mama sa, Aida, era fiica reputatului doctor francez Gustave Danet, iar tatăl, om politic român, militar și profesor de matematică.
Își va petrece patru ani la Iași, între 1899 și 1903, urmând cursurile Liceului Militar din Copou. La finalul acestei perioade, primește gradul de sergent major, iar doi ani mai târziu, pe cel de ofițer de artilerie, la absolvirea Școlii de artilerie, geniu și marină, din București.
„Copilul îndrăgostit de vânt” va deveni studentul a trei universități europene, cultivându-și pasiunea pentru tehnicile de aviație. Frecventează cursurile de specialitate ale Universității Tehnice din Charlottenburg, Germania și pe ale Institutului Montefiore din Liège, Belgia. Până acum, va fi dat deja armatei române un avion-rachetă, construit în 1905. Încheindu-și cariera militară, pleacă în Franța pentru a se înscrie la Școala superioară de aeronautică și construcții de la Paris, făcând parte din prima promoție de ingineri aeronautici.
Anul 1910 îi va consacra numele în mentalul colectiv universal, fiind inventatorul primului avion cu reacție. Construcția aparatului de zbor monoplan, precum și experimentele aerodinamice prealabile au loc cu sprijinul savantului Paul Painlevé și a inginerului Gustave Eiffel, pentru care lucra. Coandă-1910, cum se numea convențional primul avion cu propulsie reactivă, a fost prezentat la cel de-al doilea Salon Internațional de Aeronautică de la Paris, inovând domeniul prin motorul său fără elice.
În luna decembrie a aceluiași an, la finalul expoziției, își va testa invenția pe terenul aeroportului Issy-les-Moulineaux. Scăpat de sub control, avionul arde complet, în timp ce pilotul se va alege cu niște răni minore; cu toate acestea, scopul lui Coandă va fi atins, căci aparatul va zbura aproximativ un minut. În urma incidentului, Eiffel îi va spune tânărului său colaborator că s-a născut prea devreme. Două decenii mai târziu, intuiția inventatorului român se transformă în știință aeronautică: Procedeu și dispozitiv pentru devierea unui curent de fluid ce pătrunde într-un alt fluid, va primi în 1934, brevetul de invenție francez. Astăzi, mecanismul este cunoscut sub numele de „efectul Coandă”.
Henri Coandă susținea că ideile nu pot fi comandate, ele apărându-i în mod miraculos. În cazul său, miracolul avea la bază o imaginație debordantă, precum și o gândire analitică demnă de spiritul cartezian, moștenit pe filieră maternă. De-a lungul vieții, va proiecta mai multe aparate de zbor: o serie cu elice, Bristol-Coandă, al cărei reprezentat îi va aduce trofeul Concursului internațional al aviației militare din Anglia. În timpul Primului Război Mondial, va crea alte tipuri de aeronave pentru armata franceză, dintre care cel mai cunoscut rămâne Coandă-1916, asemănător avioanelor de transport. Aplicabilitatea cercetărilor sale va transgresa domeniul aeronauticii, aducându-și aportul în domeniul sistemelor de propulsie, al exploatării petroliere ori al materialelor prefabricate de construcție (va lăsa lumii peste 200 de invenții).
Părăsește Franța abia în 1969 și întors la București, ocupă funcția de director al Institutului de creație științifică și tehnică. Un an mai târziu, devine membru al Academiei Române și va fi numit consilier cu rang de ministru în materie de știință, distincții de care se va bucura pentru o scurtă perioadă, căci va muri în 1972.