Roxana Toma – jurnalist.
Am venit în Bucureşti în 1991. Îmi alesesem meseria, dar aveam nevoie de un oraş. Dar nu despre asta este vorba, ci despre primele mele amintiri din Bucureşti. Au trecut mulţi ani de atunci, dar când primăvara descalecă în oraş eu am aceleaşi trăiri. Mă întorc imediat în amintirile mele.
Garsoniera închiriată se afla pe aleea Compozitorilor, din Drumul Taberei.
Întotdeauna, inevitabil, strada face parte din viaţa noastră, fiecare dintre noi ajungem pe o stradă. Tot ce face parte din viaţa noastră se află pe o stradă.
Închid ochii şi mi-o imaginez. O alee cu dublu sens, cu troleibuz, alei pe drepta şi pe stânga, mulţi copaci, iar pe mijlocul ei flori, multe flori . O stradă verde, precum bulevardul Drumul Taberei.
Primăvara înmugureau copacii. Verdele acela şi-a pus amprenta bine de tot. De atunci, an de an, primăvara fac o plimbare pe jos pe aleea Compozitorilor, acum 1 Mai. Îmi aduc aminte şi anul în care i-a fost schimbată denumirea. De la an, aleea Compozitorilor s-a schimbat. S-a emancipat, s-a modernizat …. lumea e altfel. Dar, cu toate astea eu tot o vizitez în fiecare primăvară.
Aceeaşi imagine o am cu Parcul Cişmigiu, cu aleile lui superbe. Evident tot primăvara.
Prin 1991 încă i se spunea Grădină. Dar nu atunci am venit prima dată în Cişmigiu. Aici veneam şi înainte de 1989, la fiecare vizionare de film dădeam o fugă şi prin parc. Chiuleam de la liceu, special pentru filmul Liceenii.
Grădina Cişmigiu este cea mai veche grădină publică. Are vreo 16 hectare de teren, unicul parc din care nu a muşcat nimeni.
Se spune că domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Ipsilanti prin 1779 a poruncit construirea a doua cişmele în Bucureşti. Una avea să fie pe locul unde este astăzi Cişmigiul, construită de şeful cişmelelor. În 1830, generalul Pavel Kiseleff a cerut secarea bălţii şi transformarea acesteia într-o grădină publică. Nu a reuşit s-o finalizeze. Dar, s-a întâmplat 17 ani mai târziu, când Gheorghe Bibescu l-a chemat la Bucureşti pe fostul director al grădinilor imperiale din Viena, grădinarul peisagist W. Mayer.
Un an mai târziu, Barbu Ştirbei hotărăşte să se sape un heleşteu, iar cea mai mare transformare a grădinii a avut loc în 1852 când grădina a fost îngrădită, şi s-au montat canapele. Au fost aduşi atunci peste 30.000 de copaci, platani, liriodendroni, magnolia, aluni, frasini.
În 1883, Primăria oraşului a cumpărat, după negocieri bune cu familia Creţulescu încă 15.000 de metri pătraţi. Au fost aduse lebede, pelicani, iar iarna când lacul îngheţa se organizau concursuri pe gheaţă.
Inaugurarea a avut loc pe 22 martie 1860.
Pe o alee se găseşte monumentul de marmură pentru cinstirea soldaţilor francezi din primul război mondial, iar cu puţin timp înainte de cel de-al doilea război mondial s-a amenajat şi Rotonda scriitorilor. Toate acestea, există şi în ziua de azi.
Sunt multe de spus despre Parcul Cişmigiu.
Da, a fost o vreme când Cişmigiul avea regulile sale: nu aveai voie să faci gălăgie, să vorbeşti urât şi să faci mizerie.
