Cel mai mare liberal al tuturor timpurilor, Ion I.C. Bratianu (1864 – 1927) va ramane in istorie drept politicianul ultra-rasat care a condus cu mare curaj si devotament Romania in timpul Razboiului de Reintregire, jucand un rol hotarator in realizarea Marii Uniri de la 1918.
In 1914, intr-o Europa in care beligerantii presau Romania din toate partile, guvernul Bratianu cumpanea atent fiecare miscare, adoptand o strategie exprimata clar de primul ministru in exercitiu: “Nu voi nicio ave
ntura, nici provocari intempestive”. Apreciind ca se apropie momentul eliberarii teritoriilor istorice de sub ocupatia Austro-Ungara, Bratianu a promovat o orientare politica si militara realista, care a vizat mobilizarea si folosirea intregului potential al poporului, in vederea implinirii integrale a idealului sau national.
La istoricul Consiliu de Coroana de la Peles, din 3 august 1914, Brătianu și aliatii lui s-au impus alegand ca Romania sa ramana neutra in razboi, spre dezamagirea Regelui Carol. Bratianu considera ca decizia de ramanere in expectativa a tarii reprezenta cea mai buna solutie, singura compatibila cu interesele supreme ale natiunii romane. In timpul neutralitatii (1914-1916), Bratianu “a dirijat diplomatia romana cu prudenta, abilitate, pricepere si intelepciune, asteptand sa sune ceasul Romaniei.
A jucat strans, a negociat, s-a informat, s-a pregatit”. (Mircea Constantinescu). Apoi, in vara anului 1916, “zodia buna a Romaniei” (asa il caracteriza Ferdinand) a actionat precum gandea personal inca de la inceput, precum o cerea si Regele, precum era vointa natiunii: a declarat razboi Austro-Ungariei. Ionel Bratianu a fost nevoit sa demisioneze spre finalul conflagratiei (ianuarie 1918), cu putin timp inainte ca Romania, parasita deja de o Rusie devenita Sovietica, sa fie fortata sa semneze Armistitiu (“Pacea de robie” de la Buftea/Bucuresti).
A revenit in pozitia de presedinte al Consiliului de Ministri in noiembrie 1918, la timp pentru realizarea maretului act de la 1 Decembrie, in timp ce al patrulea mandat (1922-1926), penultimul, i-a dat posibilitatea sa fie contemporan, in aceasta functie, cu istorica Incoronare a lui Ferdinand de la Alba Iulia.