In era in care calculatoarele si telefoanele mobile nu existau, Amintirile din copilarie ale lui Ion Creanga erau imposibil de ratat. Ispravile lui Nica erau arhicunoscute.

Nu se stie cat de inflorite erau povestirile, insa dupa acea copilarie minunata, viata lui Ion Creanga a urmat firesc firul lor. Tanarul Nica, la indemnul mamei sale, avea sa imbrace haine bisericesti. Insa caracterul lui Creanga avea sa sara din tipare. Nu putea sa fie dascal si diacon din moment ce tragea cu pusca dupa ciori in curtea bisericii, mergea des la teatru – fapt inacceptabil de catre sefii bisericii, isi parasise nevasta si se tunsese ca oricare alt om obisnuit. Asa ca Popa Smantana, cum i se spunea diaconului Creanga, a fost dat afara din biserica… Din casatoria sa a ramas cu un copil, Constantin. Se spune ca a mai existat un copil al lui Creanga, facut in timpul perioadei sale zbuciumate, plina de amantlacuri, cu o calugarita, dupa cum sustine insusi George Calinescu. A fost apoi pentru scurt timp invatator si chiar a conceput un abecedar in 1867. Apoi, incurcate fiind caile Domnului Creanga, ajunge sa vanda tutun intr-un mic magazin din Iasi. Cam acesta este traseul lui Ion Creanga in timpul cand nu isi exercita geniul in scriitura. A inceput sa scrie la indemnul lui Eminescu, care l-a dus pe Creanga la intalnirile Junimii. Cei doi erau prieteni nedespartiti la Iasi, si mare nenorocire s-a abatut asupra lui Creanga cand Eminescu a plecat la Bucuresti.

“Badie Mihai,

De Crăciun te asteptăm să vii. Tinca a pregătit de toate si mai ales sarmalele, care ție îți plăceau foarte mult. Eu am început, de, ca prostul, să scriu, dragă Doamne, o comedie. (…) La Ieși ninge frumos de ast-noapte, încât s-a făcut drum de sanie. Ciricul e mai frumos acum. Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin. Te sărut pe frunte, Ion Creangă”

Asa ii scria Creanga prietenului sau Eminescu. De dorul lui, indurerat profund de moartea lui Eminescu si a Veronicai Micle, sarac si bolnav de epilepsie, Ion Creanga a murit in ultima zi a anului 1889.

ION CREANGA (1837 – 1889)