Curajul şi demnitatea în presa din România post-decembristă poartă numele Lucia Hossu Longin. Generaţii născute din martori tăcuţi ai ororilor comuniste au aflat de teroarea prin care au trecut înaintaşii lor în închisori de la televizor, datorită doamnei Lucia Hossu Longin.
Memorialul Durerii, fabulosul serial despre distrugerea fizică a elitelor româneşti de după cel de-al doilea război mondial a cutremurat milioane de oameni, români dar şi străini. Arhiva acestei emisiuni, aşteptată cu sufletul la gură la începutul anilor 90 de către telespectatori, însumează aproape 200 de mii de minute de imagini – document, de mărturii incredibile despre demnitatea, puterea de a rezista şi puterea de a ierta a unei generaţii care a făcut România Mare, care a luptat în cele două războaie mondiale şi s-a opus bolşevicilor.
“A fost o luptă contracronometru, pentru că bătrânii luptători dispăreau, închisorile se renovau, suspect de repede, unele au fost şi demolate, celulele condamnaţilor la moarte deveneau încăperi cochete, vopsite în culori pastel…” spunea Lucia Hossu Longin.
Încăpăţânarea, în sensul bun al cuvântului, a Luciei Hossu Longin, lasă istoriei României un document video uriaş, un monument al neuitării eroilor până de curând neştiuţi, umiliţi şi marginalizaţi în manualele de istorie. Pentru realizarea acestei capodopere jurnalistice, Lucia Hossu Longin a făcut faţă cu demnitate presiunilor la care a fost supusă de către puterea nou instalată după prăbuşirea lui Nicolae Ceauşescu.
Serialul Memorialul Durerii, început în 1991, a adunat aproape 150 de episoade. Încercările de stopare a difuzării sale, în condiţiile în care oricum programarea lor era târziu în noapte, au fost oprite printr-un apel semnat de personalităţi de marcă din Europa şi Statele Unite ale Americii. Memorialul Durerii a fost difuzat şi în Europa de prestigioasele TV 5 şi ARTE. Arhivele Hoover şi Biblioteca Congresului din Washington au solicitat, de asemenea, copii ale Memorialului.
Din nefericire, subiectul Memorialului este o ruşine fără seamăn, o pată neagră în istoria poporului român. Din fericire, datorită doamnei Lucia Hossu Longin, memoria colectivă a înregistrat mărturiile eroilor care au suportat cu stoicism ororile pe care oamenii regimului comunist le-au cultivat nestingheriţi, sub blândul cuvânt “reeducare”, în penitenciarele de la Sighet, Piteşti, Poarta Alba, Jilava, Aiud, Ramnicu-Sarat, Periprava…
Istoria va consemna cu siguranţă, Memorialul Durerii, pentru că generaţiile viitoare trebuie să ştie şi să nu repete în numele niciunui program politic ce s-a întâmplat în România.