”Bucureștiul este ceea ce construim noi, cu propriile noastre vieți”, este de părere Adrian Majuru, managerul Muzeului Municipiului București. Într-un interviu acesta a vorbit despre evenimentele pe care instituția pe care o conduce le va organiza în acest an pentru a marca Centenarul Marii Uniri și a subliniat faptul că povestea unui proiect de țară este un fenomen caracterizat de continuitate, ”care are un trecut, dar căruia trebuie să-i pregătim și un viitor”.
Reporter: Ce evenimente pregătiți în acest an la Muzeul Municipiului București cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire?
Adrian Majuru: Centenarul Marii Uniri este demarat de anul trecut. Șantierul este demarat de vreo doi ani. Mi-am pus problema cum am putea prezenta într-un spațiul mic o perspectivă asupra unui fenomen istoric care a fost și social, și ideologic deopotrivă, care a animat până la cinci generații active, aceea de a construi din nimic un stat național. În primul rând, un stat modern cu instituții fezabile care să determine apariția unui stat național, să-l merităm. I-am dat denumirea de ”Fizionomii unificatoare” pentru că a apărut datorită unor circumstanțe care au favorizat lucrul acesta, o serie de lideri, nu numai politici, care au susținut întreaga lor viață acest proiect național. Povestea unui proiect de țară, în fond, este povestea unor generații, nu neapărat din trecut, căci această situație nu s-a încheiat, e cu continuitate. Ei și-au dat seama experimentând, evident, că acest construct politic, în cele din urmă, are în spatele său, în primul rând, cariera fiecăruia și reușita în profesie, astfel încât din performanța lor profesională să poată oferi, în construcția politică, plusvaloare și eficiență. Aici este secretul. Și au reușit asta cu precădere începând din secolul al XIX-lea, până în 1918, dar cu continuitate, pentru că povestea unui proiect de țară este și povestea țării în care trăim noi astăzi și ceea ce construim pentru ea și ce lăsăm pentru ea celor care vin și sunt încă aproape de noi. Drept urmare, iată un fenomen istoric care are un trecut, dar căruia trebuie să-i pregătim și un viitor.
Reporter: A fost Marea Unire un succes al românilor sau a fost vorba despre un context politic la nivel european care a favorizat înfăptuirea acestui lucru?
Adrian Majuru: A fost, în primul rând, o realizare a românilor, pentru că ei au trebuit să-și creeze o serie de circumstanțe favorabile. Vă dau doar un singur caz, legat de Unirea, cum era ea numită în 1859, aia e de fapt Marea Unire fără de care nu se construia nimic. Nu o dorea nimeni în jurul nostru, evident. Era un proiect e viață al unor tineri, la 1848, dar au primit o lecție de viață și au zis ”nu facem asta prin metodă radicală, ci negociem”. Au făcut asta zece ani mai târziu, au negociat, în primul rând, în afara granițelor și când a fost încheiată la Paris o convenție dedicată Dunării de jos și principatelor de acolo, adică Moldova și Valahia, au reușit să obțină un articol în această convenție, potrivit căruia, un cetățean din Moldova putea fi ales într-o funcție publică în Valahia, și invers. Drept urmare, Alexandru Ioan Cuza a fost ales într-o funcție publică la Iași și reales în aceeași funcție în Țara Românească. De aceea, pentru primii doi ani, el nu a unit cele două țări. Le-a lăsat separate, cu două guverne și un singur domnitor, cu o Curte de Casație și câteva instituții care să administreze agregarea celor două țări la Focșani. A numit această nouă construcție Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești ca să aplaneze șocul și marile puteri, prin negocieri, să accepte această realitatea nouă. Au acceptat-o și, cu sprijinul lui Napoleon al III-lea, tactic și diplomatic, au trecut la următorul pas, le-au unit deplin, cu o singură capitală, la București, un singur guvern și, evident, un nume nou, România. Și au urmat reformele. Evident, a fost tragic pentru că, să scoți o cultură medievală, cutumiară în reglementări scrise și proceduri, e dureros precum tăierea bărbii la boieri. Situația a fost trecută și împlinită, iar următorul pas a trebuit să fie independența, fără de care nu poți uni ceea ce mai ai și pentru asta trebuiau create noi circumstanțe, folosindu-te de vrajba altora, dar să reușești să convingi și să obții ceea ce își dorești. S-a reușit asta în 1878, la Berlin. Iar următorul pas, evident că ni-l doream, nu ne-am grăbit, pentru că, în cele din urmă, numai un război mondial care să implice întregul continent, să determine o reconfigurare la scară continentală, fără o reconfigurare la scară continentală nu putea fi vorba de celelalte provincii românești care să se unească, să se aflieze cumva cu România. Despre asta a fost vorba și au fost mai bine de patru generații care au urmărit acest proiect și au creat circumstanțe favorabile lui.
Reporter: Care au fost, în opinia dumneavoastră, cele mai importante evenimente care au marcat istoria Bucureștiului din ultima sută de ani?
Adrian Majuru: Viața noastră. Bucureștiul este, în cele din urmă, ceea ce noi construim cu propriile noastre vieți, cu profesiile noastre, cu intimitatea la care ținem, cu ceea ce construim cu fiecare pas. Dacă nu se ridică masă critică pe element pozitiv, atunci va fi orașul cenușiu și deloc agregant pentru lucrurile frumoase, dar îl putem schimba cu propriile noastre vieți.
Reporter: Cum vedeți societatea bucureșteană de astăzi față de cea din 1918?
Adrian Majuru: De ce credeți că sunt neapărat deosebiri? Suntem aceeași oameni, părinții noștri au prins anii 30, atunci s-au născut. Drept urmare, dacă în educația noastră au fost conservate o serie de paradigme, de sfaturi și, mai ales traseul liniar vocațional pe care și-l dorește orice părinte pentru copilul lui ”școlește-te, să fii mai bun ca mine!”, asta este o poveste care există din secolul al XIX-lea, dacă acest lucru s-a păstrat, și, din câte știu eu, e o constantă istorică în București, atunci premisele acestui oraș sunt pozitive.
Reporter: Care sunt clădirile din București care au legătură cu evenimentele din perioada în care s-a înfăptuit Marea Unire?
Adrian Majuru: Cred că majoritatea caselor pentru că în fiecare locuință a acestui oraș, care datează anterior anului 1918, au fost oameni care au sperat, au visat, au trăit foarte greu în vremea ocupației, cu multe lipsuri, cu o sărăcie constantă și după 1918, dar unde s-a trăit, s-a gândit despre lucrurile astea, s-a vorbit după aceea foarte mult. Drept urmare, pe orice stradă, Popa Nan, Popa Tatu sau pe altele pe care se plimbă tinerii, gândiți-vă că în acele case, dacă priviți pe ferestre, s-ar putea să vedeți oameni, familii care stau la masă și discută despre ce li se întâmplă, despre proiectele de viață.
Reporter: Cum ar trebui să se raporteze un tânăr bucureștean din ziua de azi la evenimentele din 1918 și care ar fi lecția pe care ar trebui să o învețe din ceea ce s-a întâmplat atunci?
Adrian Majuru: Să fie perseverent cu proiectul lui de viață, chiar dacă pornești cu stângul, mai sunt și stângăcii în viață. Eșecul este atunci când te ridici și nu continui să mergi atunci când cazi. Dacă își dorește ceva mai bun, fiind nemulțumit acum, că are 17 ani sau 25 de ani, este pentru că, în primul rând, este nemulțumit de ceea ce face el și cum este el. Aici trebuie să schimbe deoarece are toată puterea să o facă și sunt instrumente care pot ajuta la asta, dar toate depind de el. Să fie foarte bun în profesia pe care și-o alege, asta cere timp, cel puțin zece ani de muncă perseverentă, să fie poliglot, să cunoască măcar o limbă străină, ca să îi fie accesibilă și o altă cultură și mai ales informația, în general, oriunde s-ar duce pe lumea asta. Iar plusvaloarea trebuie să o aducă înapoi, acasă, să nu o lase exportată cu totul pentru că altfel, dacă această schimbare de ritm nu se petrece în interiorul granițelor, nici țara nu se va schimba.
Reporter: De ce i-ați recomanda unui român care nu locuiește în București să vină să viziteze Muzeul Minicipiului București?
Adrian Majuru: Îi pot oferi îndemnuri în direcția asta pentru că cel puțin în ultimii trei-patru ani, ne folosim, aici la Muzeul Municipiului București, de limbajul muzeal pentru a include și elementul numit „prognoză” – ce ar urma să se întâmple, din punctul nostru de vedere, în timpul vieții tale. De aceea, a fost deschis Muzeul vârstelor la Casa Filipescu Cesianu și inclusiv aici, în expoziția dedicată Centenarului, care va fi până în februarie, avem inclusă și perioada comunistă și ce anomalii pot fi introduse în viața noastră și din perspectiva ideologiei și a unei istorii fals predate și a unei vieți ritmate după dorința altora, și nu a ta. Ideea aceea că muzeul se folosește de obiecte pentru a susține o narațiune care nu se referă la trecut decât pentru a justifica un prezent și pentru a putea oferi primele imagini clare ale unui viitor posibil… asta facem aici.
Reporter: Ce alte evenimente sau proiecte expoziționale pregătiți în acest an?
Adrian Majuru: Avem ”Sincron”, un dublu proiect, este unul muzeal cu expoziții care sunt fie de pictură, fie de istorie, fie de antropologie. Vom mai deschide un muzeu, „Victor Babeș”, în noiembrie. Vom complete Vila doctor Mina Minovici cu un spațiu expozițional, anul acesta, în toamnă. Separat de aceasta, este stagiunea muzeală care este dedicată cu precădre pulicului care nu este dedicat vizitării unui muzeu, dar intră într-un aastfel spațiu pentru ceea ce îi place: o conferință academică, muzică clasică, o piesă de teatru, ateliere pentru copii sau pentru seniori. Ideea de a transforma un muzeu într-o uzină cultural înseamnă un panel de opțiuni pentru a adăuga momentului în care trăiești ceva din ceea ce cauți, măcar un fragment sau un procent, ei bine, ăsta este un punct câștigat.