Pe Calea Victoriei din București, există o clădire impozantă și remarcabilă care nu numai că ascunde comori istorice inestimabile pentru România, dar “trăiește” și pe straturi bogate de istorie a capitalei. Este vorba despre Muzeul Național de Istorie a României, care se află într-un spațiu cunoscut de iubitorii de arhitectură drept Palatul Poștelor, după destinația sa inițială. Este cel mai bun loc unde poți aprofunda și conștientiza importanța înfăptuirii României Mari și unde poți înțelege cum era orașul București acum un secol. Astfel, vizitatorii pot descoperi în acest muzeu câteva documente și obiecte importante din perioada Marii Uniri de la 1918, celebrată anul acesta. Documentul original al Rezoluției Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, scrisă pe pergament, poate fi consultat în acest muzeu. Prin acest document, reprezentanți ai regiunilor românești Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș au hotărât unirea cu Regatul Român, la acea vreme format din Țara Românească, Moldova și Basarabia. Această rezoluție a fost votată de 1.228 de delegați ai românilor din toate regiunile. Patru ani mai târziu, regele Ferdinand I și regina Maria au fost încoronați la Alba Iulia. Coroanele și mantiile purtate de ei la încoronare pot fi de asemenea văzute la Muzeul de Istorie din București, reconstituind astfel atmosfera Marii Uniri de acum un secol.
Clădirea unde se află astăzi, la 100 de ani de la Marea Unire, Muzeul Național de Istorie a României, a fost ridicată la sfârșitul secolului al 19-lea pe locul unde se aflase un han celebru, Constantin Vodă, care a ars într-un incendiu ce a mistuit multe părți din București la mijlocul acelui secol. Planul inițial era să se construiască Palatul Justiției pe acel teren, însă din lipsa banilor, proiectul a fost abandonat și terenul a rămas viran. Câteva barăci au fost instalate acolo, printre care cea care a devenit teatrul Alcazar, faimos la vremea sa pentru că acolo jucau actori precum Matei Millo și Aristița Romanescu. Ulterior, a fost înlocuit de un circ în jurul anului 1870. Ideea de a construi acolo Palatul Poștelor a venit 20 de ani mai târziu.
Arhitectul român Alexandru Săvulescu a călătorit în mai multe orașe în Europa ca să descopere clădirile care găzduiau Poșta în acele orașe și să se inspire pentru cea din București. El a proiectat Palatul Poștelor folosind ca inspirație clădirea poștei din Geneva.
Construcția a durat 6 ani, iar în 1900, la trecerea dintre secole, Palatul a fost finalizat. Era printre primele clădiri din Europa dedicate serviciilor poștale la vremea sa și avea o centrală telefonică de 3.000 de linii, printre cele mai moderne din Europa la acea vreme. Era o îmbunătățire considerabilă față de centrala cu 300 de linii de la vechiul sediu al poștei din București.
Clădirea pe patru etaje poartă stilul neoclasic. Are un șir impozant de trepte lungi cât toată fațada sa și 10 coloane în stil doric. La extremități, clădirea are două cupole foarte bogat ornate. Două statui, una reprezentând zeul mesager Mercur și a doua Mecanica sau progresul științei, există de asemenea pe fațadă. Mai puteau fi remarcate și 10 statui mai mici, alegorice, care însă fie au fost distruse în cutremurele de la 1940 si 1977, fie dărâmate pentru a proteja trecătorii.
Clădirea de 8.000 de mp a avut inițial un buget de 3 milioane de lei în moneda de la vremea respectivă, însă a ajuns să coste de două ori mai mult. Majoritatea sumei a fost acoperită prin credite.
A găzduit Poșta din București o perioadă foarte lungă, până în 1970. Atunci a început renovarea clădirii, care fusese serios afectată de cutremurul din 1940. Doi ani mai târziu, era gata să găzduiască Muzeul de Istorie – care se află în incinta sa și astăzi. La deschidere, muzeul era cea mai mare instituție de acest tip din România. Avea sub același acoperiș cele mai importante obiecte din istoria României, o colecție care a atras, chiar și în acea vreme, un număr mare de vizitatori români și străini.
Un alt cutremur puternic, cel din 1977, a afectat clădirea. Ultima renovare a acesteia a avut loc în anii 2000.
Astăzi, muzeul găzduiește trei expoziții permanente: tezaurul istoric, Lapidarium si columna lui Traian, în timp ce în zona centrală există frecvent expoziții temporare. Tezaurul istoric include unele din cele mai reprezentative obiecte pentru istoria României, în total 3.000 de astfel de obiecte.
Printre cele mai importante sunt artefacte pre-istorice și antice – cum ar fi statuia Gânditorului de la Hamangia – brățări dacice celebre, obiecte de cult religios din diverse perioade, documente importante – cum ar fi brevetul de aviator al celebrului inventator român Traian Vuia – portrete oficiale și originale ale regilor României, monede de aur și argint, împreună cu bijuterii regale – inclusiv piesele de rezistență: coroanele a patru regi și regine români și bijuterii făcute de bijutieri celebri, incluzând casa Cartier.
Cum ajungeți acolo:
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) se află pe Calea Victoriei, la numărul 12. Programul de vizitare este de miercuri până duminică, de la 10 AM la 6 PM. Casa de bilete se închide la 5.15 PM. Cele mai apropiate stații de metrou sunt cea de la Piața Universității și Izvor. Muzeul oferă ghidaj în engleză și franceză pentru grupuri de până la 25 de persoane.