„Nici o cafea, de nici o marcă existentă, nu se poate compara cu cafeaua aceea!”
Cafegiii şi cafenelele lor ajung în Bucureşti în secolul al XVII-lea, venind din Imperiul Otoman, de unde era adusă şi cafeaua.
Primul proprietar de cafenea a fost un supus al sultanului, pe nume Kara Hamie, iar cafeneaua sa, atestată documentar în anul 1667 se afla în centrul Bucureştilor, în apropierea Hanului „Şerban Vodă”, pe locul unde în prezent se află palatul Băncii Naţionale a României. Pe lângă turci şi armeni, care vin cu tradiţia prăjirii şi preparării cafelei, treptat, şi românii încep să deprindă acest obicei, însă primii cafegii autohtoni apar abia în secolul XVIII. Începând din secolul al XIX-lea proprietarii de cafenele şi negustorii de cafea sunt déjà bine organizaţi, au o Breaslă a Cafegiilor care cotiza la vistieria ţării.
Se spune că, în perioada interbelică, în Bucureşti erau cam o sută de cafegii, majoritatea armeni, care mai comercializau şi alune şi dulciuri. Ei prăjeau artizanal cafeaua şi fiecare cafegiu încerca să ademenească şi să convingă clienţii cu mirosul ameţitor de cafea proaspăt râşnită.
„Aproape la toate intersecţiile importante găseai un cafegiu. Pe firmele lor scria: cafea, năut, alone şi tot felul de dulciuri. Cafeaua era de mai multe sortimente, adusă din toate colţurile lumii. Majoritatea magazinelor aveau prăjitoare de cafea. Cafeaua proaspăt prăjită era introdusă în niște «măcinători», niște cilindri mari de aramă. Când cafeaua era gata râșnită, se deschidea sertarul în care se adunase aceasta. Mirosul pe care-l degaja era amețitor. Nici o cafea, de nici o marcă existentă, nu se poate compara cu cafeaua aceea!”, povesteşte Graziella Doicescu în volumul „Captivantul București interbelic”.
Cafenelele literare
Tot în Bucureştiul interbelic devin populare cafenelele moderne, create după moda occidentală şi patronate de francezi, italieni sau români, iar acestea erau frecventate mai ales de elita culturală şi artistică a acelor timpuri. Cafeneaua literară din Bucureştiul interbelic era spaţiu de socializare şi de întâlnire a ideilor şi a disputelor. Scriitorii şi artiştii se adunau la o ceaşcă de cafea şi discutau despre literatură şi artă sau lucrau la propriile creaţii, fără să se simtă deranjaţi de prezenţa celorlalţi.
Se poate spune că meseria de cafegiu a dispărut în 1979, când statul comunist Român a oprit complet prăjirea cafelei în magazinele de specialitate, iar pe rafturile alimentarelor a apărut nechezolul.
autor: Monica Cosac
foto: Wikimedia Commons