Vreme de aproape două secole (al XVIII-lea şi al XIX-lea), Turnul Colţei – sau Turnul Colţii, după cum i se spunea odinioară – a fost cel mai înalt edificiu din ţara noastră şi, totdată, unul dintre cele mai atrăgătoare monumente pentru călătorii care vizitau Bucureştiul în acea vreme.
În baza unor fotografii și desene vechi, dar şi a cercetărilor arheologice, se estimează că frumoasa construcţie situată în apropierea bisericii Colţea, din Piaţa Universităţii, atingea înățimea de circa 54 de metri şi oferea o privelişte de ansamblu asupra oraşului. Până pe la începutul secolului trecut, clădirile cele mai înalte rareori depăşeau 15 m, astfel că nu e de mirare că bucureştenii au privit turnul ca pe „podoaba oraşuluiˮ. O mărturisire din acele vremuri arată că edificiul „se vedea departe de Bucureşti cale de 3 ceasuri, iar când era senin şi mai departeˮ, iar expresia „înalt cât Turnul Colţiiˮ a dăinuit în folclorul local mult după ce turnul n-a mai fost.
Turnul Colţei a fost construit între anii 1709 şi 1715, prin grija Spătarului Mihai Cantacuzino (care a ctitorit și Mânăstirea Sinaia), iar printre cei care au pus umărul la ridicarea lui, se spune că au fost şi soldaţii din armata lui Carol al XII-lea, regele Suediei, aflaţi în retragere prin Țările Române, în urma înfrângerii de la Poltava.
Destinaţia iniţială a fost de clopotniţă a bisericii Colţea, acest lăcaş fiind, se pare, cel mai vechi edificiu bucureştean care se mai află în picioare. Turnul-clopotniţă, înălţat nefiresc de mult pentru acele vremuri, avea acoperișul terminat cu o streașină înălțată de care erau prinse patru turnulețe, iar clopotul „monumental, plin de inscripţiuniˮ cântărea aproximativ 1.700 de kg.
Mai târziu, a fost folosit ca foişor de foc, dovedindu-şi utilitatea ca punct de supraveghere a oraşului, căci de aici puteau fi semnalate prompt incendiile.
Cutremurul puternic din 1802 a dus la surparea unei porțiuni din turn. A fost refăcut, dar au urmat alte două seisme, în 1829 și 1838, care au lăsat urme adânci în structura sa de rezistenţă.
Edificiul a fost demolat în decembrie 1888, de primarul Pake Protopopescu, ca să se facă loc noului bulevard Colţea, o uliţă „cu aspect înnoit”, după cum relatau cronicarii de atunci.
Mai mulţi arhitecţi şi personalităţi importante ale vremii au cerut insistent oprirea demolării, însă încercările au fost zadarnice în faţa edilului care îşi propusese să facă din Bucureşti o copie a Parisului.
După demolare, clopotniţa a fost mutată la mănăstirea Sinaia, însă fundaţiile Turnului Colței se mai află şi în prezent sub carosabilul actualului Bulevard I.C. Brătianu, între Palatului Șuțu și biserica Colțea.
Autor: Monica Cosac
sursa foto: Wikimedia Commons