În zilele noastre, cea mai înaltă clădire din lume se află undeva în Dubai, în Emiratele Arabe Unite. Aceasta are o înălţime impresionantă de 830 de metri. Mai aproape de noi, în România, cea mai înaltă clădire se află în Bucureşti. Ea se numeşte Sky Towe şi are înălţimea de 137 de metri. Şi tocmai pentru că ne aflăm la înălţime vă propunem să descoperim istoria aventuroasă a primului zgârie-nori din România, Palatul Telefoanelor din Bucureşti.

La începutul secolului al XX- lea pe partea stângă a Căii Victoriei cum vii de la Cercul Militar către Palatul Regal se aflau moşiile boierului Oteteleşanu, amplasate în centrul Bucureştiului, aceste moşii, găzduiau şi o celebră grădină de vară. Terasa Oteteleşanu, unde se mânca bine, se mânca mult, şi cântau unele dintre cele mai bune voci ale ţării. Această realitate patriarhală a durat până la începutul anilor 1920, când lângă terasa Oteteleşanu a început construirea celei mai înalte clădiri din Bucureştiul acelor timpuri.

Construirea viitorului Palat al Telefoanelor a început în 1929. Cei 3 arhitecţi ai clădirii erau de fapt toţi străini. Unul dintre ei era olandezul Edmond Van Saanen Algi, care la mijlocul anilor 20 constribuise şi la construirea impresionantei clădiri a Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Pe lângă el, statul român a angajat şi 2 arhitecţi americani. Celor 2 li s-a cerut să proiecteze o clădire care să rivalizeze cu celebri zgârie nori din New York şi astfel a luat naştere Palatul Telefoanelor, cu o înălţime care atunci părea ameţitoare pentru bucureşteni, 53 de metri. Lucrările au durat 5 ani, astfel încât, frumoasa clădire a fost dată în folosinţă în 1934. Deloc întâmplător, palatul era dedicat telefoniei, adică cel mai modern mijloc de comunicare din acel moment.

Trebuie spus că cei 2 arhitecţi americani, Louis Weeks şi Walter Froy, se pare că au îndrăgit Bucureştiul pentru că au lucrat cu entuziasm la clădirea Palatului Telefoanelor. De altfel, ei era gata să proiecteze şi alte clădiri înalte pentruc ă în viziunea lor Calea Victoriei trebuia să devină o arteră în stil american cu zgârie nori de o parte şi de alta, dar izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial a pus capăt acestor planuri. Astfel, este interesant să ne imaginăm cum ar fi arătat Bucureştiul astăzi, dacă războiul nu ar fi avut loc.

Inaugurarea Palatului Telefoanelor în anul 1934 a stârnit în Bucureşti curizitate şi bucurie, pentru că această clădire reprezenta şi o premieră inginerească, pentru că era prima construcţie din ţara noastră cu schelet metalic, iar oţelul era luat din producţia internă, de la uzinele Reşiţa.

O ironie a istoriei face ca pe lângă cei 2 arhitecţi americani care au constribuit la proiectarea clădirii, tot americani să fie şi cei care l-au bombardat în al Doilea Război Mondial, nişte piloţi de avioane. Într-un astfel de atac, clădirea învecinată Teatrului Naţional a fost distrusă complet. Mai norocos, Palatul Telefoanelor, deşi lovit, a rămas în picioare.

Astfel, Palatul Telefoanelor a fost cea mai înaltă clădire a Bucureştilor din anii 30 până în 70, când a apărut Hotelul Intercontinental, dar astăzi farmecul palatului rămâne intact, fiind martorul pedant al unei epoci când telefonul din sufragerie, era un aproape un membru al familiei, iar Calea Victoriei promitea să semene cu Manhattan-ul.