
Continuăm astăzi seria de interviuri-document cu cei care au împlinit 100 de ani în 2018, români care s-au născut odată cu România Mare şi care sunt martorii Centenarului sărbătorit de ţara noastră. Al treilea episod pe care îl aducem în vizorul cititorilor poartă numele unui veteran al Armatei României: Vasile Ghiaţă.
Marele Nichifor Crainic spunea că eroismul reprezintă arta de a-ţi sluji neamul prin sacrificarea ta. Dar respectul nostru pentru acest sacrificiu trebuie înţeles şi orientat nu doar spre efigia martirilor care şi-au pierdut viaţa pentru a o prelungi spre infinit pe cea a neamului românesc, ci şi spre cei mai puţin vizibili, care au contribuit în al Doilea Război Mondial în la marele angrenaj al forţelor armate române. Iar Regimentul 1 Căi Ferate din care a făcut parte eroul nostru de azi, fostul maior Vasile Ghiaţă, merită respectul generaţiilor din urmă pentru dârzenia şi patriotismul cu care a apărat reţeaua feroviară şi de poduri a României de intruziunea aviaţiei sovieticie în poate cele mai puternice bombardamente pe care le-a cunoscut ţara noastră. În acei ani dificili, Vasile Ghiaţă, omul născut odată cu visul României Mari, nu a fost în prima linie, ci în spatele frontului.
„Pe vreme de război, întreaga reţea de căi ferate se militarizează cu întregul personal civil. Regimentul Căi Ferate avea grijă de poduri, podeţe, viaducte, tuneluri”, ne explică cu blândeţe domnul Ghiaţă, împingându-ne imaginaţia înapoi în timp, acum mai bine de 70 de ani spre vremurile tulburi pe care le-a traversat omenirea atunci.
„Noi eram pregătiţi, în caz de ceva, să încărcăm cu material exploziv, dinamită şi trotil, în locurile stabilite din construcţii şi la tuneluri şi la poduri”, adaugă Vasile Ghiaţă, oferindu-ne un crâmpei din datoria cu care erau legaţi prin jurământ militarii Regimentului 1 Căi Ferate. Ei deserveau frontul şi realizau organizarea transportului, relatează domnul Ghiaţă. Născut în comuna Botoşana, în judeţul Suceava pe 16 august 1918, venerabilul nostru veteran va împlini 100 de ani la vară. 100 de ani de viaţă, dar şi de istorie, istorie pe care ne-a împărtăşit-o cu o generozitate candidă. A fost înfiat de o familie de agricultori, care nu a putut avea copii. A crescut astfel singur la părinţi. Tatăl a fost primar o bună perioadă de timp. Am fost recrutat la Grăniceri, în 1939, dar după puţin timp a făcut cerere la Marele Stat Major să fie repartizat la Căi Ferate, şi aşa a ajuns la Regimentul 1 Căi Ferate în război (cel de-al doilea război mondial). După terminarea războiului, veteranul nostru a fost selectat şi trimis să îşi desăvârşească studiile la Academia Militară din Bucureşti. A ajuns maior. Acestea ar fi câteva momente stop-cadru din filmul unei vieţi care durează de un secol şi care ne oferă biletul de drum către epocile trecute. Ajuns la 100 de ani, domnul Ghiaţă rezistă probei timpului şi este pe mâini bune. Băiatul său îl vizitează zilnic, îi pregăteşte hrana şi îl mai scoate la plimbare. Îşi ocupă timpul citind sau uitându-se la televizor. Nu a mai ieşit singur din casă de doi ani, întrucât nu mai are echilibru. Totodată, are probleme cu auzul, purtând aparat auditiv. Astfel cu prilejul anul Centenarului Marii Unirii, în semn de respect pentru cei mai vârstnici ostaşi ai ţării, Jurnalul vă oferă posibilitatea de a-i parcurge cuvintele domnului Vasile Ghiaţă şi de a cinsti memoria celor care nu mai sunt.
REPORTER: Când v-aţi născut şi unde?
VASILE GHIAŢĂ: M-am născut în august 1918, în ziua de 16, în comuna Botoşana, judeţul Suceava, la vreo 30 de kilometri de oraş.
REPORTER: Cum a fost copilăria dumneavoastră în zorii României Mari?
VASILE GHIAŢĂ: Senină, că aşa e copilăria. Dar să vă spun, eu nu am fost crescut de părinţii mei naturali. Am fost înfiat de o familie de agricultori, care nu putea avea copii. Tata a fost şi primar o bucată de vreme în comună. Aşa am crescut singur la părinţi. Am crescut ca la ţară. Aveam o livadă, stupi cu albine. Tata se ocupa, era foarte atent. Nu eram noi foarte bogaţi, dar nu pot spune că mi-a lipsit ceva.
REPORTER: Cum arăta şcoala în perioada interbelică şi cum a fost experienţa dumneavoastră?
VASILE GHIAŢĂ: Foarte frumoşi au fost anii de şcoală. În comună la noi eu am făcut 7 clase. Dar să ştiţi că pe vremea aia, puteai să faci doar 4 obligatoriu dacă doreai, iar după, puteai să urmezi nişte cursuri practice de calificare în diferite meserii. Eu am făcut 7, pentru că aşa mi-a zis tata că e bine să fac şi l-am ascultat. Şcoala în care am învăţat era destul de mare, îmi amintesc că veneau copii din alte sate să se înscrie la Botoşana. Avea grădină, unde dascălii ne duceau pentru diferite activităţi, să ne înveţe.
REPORTER: Până la ce vârstă aţi rămas în comună?
VASILE GHIAŢĂ: Până la 16 ani când am plecat să lucrez la calea ferată Ilva Mică-Vatra Dornei. Lucrările de construcţie a căii ferate începuseră din ’24 şi fuseseră întrerupte în 1929, după ce România a încheiat un acord de tranzit cu Polonia şi nu mai era o prioritate calea ferată. Dar în 1934 a avut loc o revizuire strategică a proiectului şi s-au reluat lucrările. şi Atunci m-am angajat acolo prima dată ca muncitor, apoi m-am specializat la Serviciul Mişcării trenurilor de lucru şi de acolo am fost mai târziu şi recrutat în unităţile de căi ferate.
REPORTER: România a avut 3 regi până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Ce vă amintiţi de aceştia, cum arăta viaţa sub domniile lor?
VASILE GHIAŢĂ: Eu eram mic atunci după Primul Război Mondial, dar pot să vă spuns că a românii au simţit în trai distrugerile pe care le-au produs conflictele, după ’22 abia a început să se dezvolte relativ ţara. Bineînţeles, nu aş putea să-l acuz pe rege (n.r. Ferdinand), aşa erau vremurile şi ne descurcam cum puteam. El a făcut bine ce a făcut, că le-a dat în ’21 pământ la ţărani. După aceea a venit criza şi în ’30 a început să se simtă şi la noi în ţară. Până să înceapă războiul însă se trăia foarte bine, fusese un progres care se vedea cu ochiul liber, că agricultura şi industria erau de bază. De Carol al 2-lea nu ştiu ce să vă spun, el a domnit cam puţin, nu ştiu de ce, că nu s-a împăcat cu partidele la acea vreme, deşi îl înlocuise pe fiu-su Mihai. Eu nu l-am văzut niciodată, dar citeam în ziare de el.
REPORTER: Ce vă amintiţi de liberali şi de ţărănişti, de politicienii de atunci?
VG : Nu eram eu atunci cu politica, dar ştiam cine erau figurile principale, de Brătieni la liberali, de Maniu la ţărănişti cu Mihalache. Mai departe, la Iaşi, ştiu că era un profesor (A.C.Cuza) care a creat o unitate politică, se numeau cuziştii. El a făcut Liga Apărării Naţionale Creştine(LANC) şi îl luase sub aripa lui pe un tânăr student Corneliu Codreanu.
REPORTER: După un timp, Codreanu se rupe de LANC şi îşi fondează propria formaţiune. Ce vă amintiţi de Mişcarea Legionară?
VASILE GHIAŢĂ: Da, Legiunea Arhanghelului Mihail, Garda de Fier cum li se zicea. Codreanu era foarte carismatic, avea priză la oameni, îl vedeam în pozele din ziar, apărea în costum popular pe un cal alb. De asta nu i-a plăcut lui Carol al 2-lea de el, că era mai popular. Ştiu că nunta lui Codreanu de la Focşani rula în cinematografe la Bucureşti.
REPORTER: Părinţii cu cine ţineau, cu liberalii, cu ţărăniştii?
VASILE GHIAŢĂ: Cu liberalii. Tata şi rudele lui, fraţii lui erau liberali. Povesteau că erau oameni în conducerea partidului foarte pricepuţi şi făceau ce trebuie în ţară. Tata a fost chiar primar din partea liberalilor, fiind fost unul dintre gospodarii mijlocii, avea vreo 3 hectare de pământ. Tata a fost liberal toată viaţa lui, şi ca liberal a şi murit.
REPORTER: Cum aţi ajuns în armată?
VASILE GHIAŢĂ: În 1939 am fost recrutat la Grăniceri, iar de acolo am făcut cerere la Marele Stat Major să mă repartizeze la Căi Ferate şi aşa am ajuns la Regimentul 1 Căi Ferate. Am stat în armată până în septembrie 1945 încontinuu, fără permisie, nici o zi nu am fost liber.
REPORTER: Pe mareşalul Antonescu l-aţi văzut în carne şi oase?
VASILE GHIAŢĂ: Da, am avut ocazia, fiind militar la calea ferată, îl vedeam când pleca prin ţară, circula cu trenul. Îmi amintesc că a plecat într-o deplasare la Braşov şi l-am văzut în Gara de Nord. Nu era un bărbat înalt, dar care inspira autoritate soldaţilor. Era văzut bine printre noi, şi pentru că fiind noi eram militari și ştiam ce principii avea, principii pe care le câştigi în armată.
REPORTER: Cum aţi petrecut perioada războilui ca militar?
VASILE GHIAŢĂ: Să ştiţi că pe vreme de război întreaga reţea de căi ferate se militarizează cu întregul personal civil. Regimentul Căi Ferate avea trupe organizate pe reţeaua căilor ferate, avea grijă de poduri, podeţe, viaducte, tuneluri. Nu mai vorbesc de complexul de la Constanţa, podul de la Cernavodă, care e o bijuterie a României, podul lui Saligny zic. Noi eram pregătiţi în caz de ceva, să încărcăm cu material exploziv, dinamită şi trotil, în locurile stabilite din construcţii, şi la tuneluri şi la poduri. Norocul a fost că Cernavodă a scăpat. Îmi amintesc că în perioada în care ruşii înaintau către noi cu frontul, am fost cu explozibil la Galaţi, unde era un tunel şi am scăpat.
REPORTER: Se poate spune că aţi avut în grijă podul de la Cernavodă?
VASILE GHIAŢĂ: Se poate spune aşa. Să vă spun, pe 22 iunie, în ’41, îmi amintesc că eram la Cernavodă şi am văzut cum pluteau deasupra oraşului mai multe avioane Polikarpow dintr-o escadrilă sovietică şi le-am văzut că se îndreptau către pod. Am intrat toţi în alertă şi am început să tragem cu bateriile anti aeriene. Nu le-a reuşit planul ruşilor, că deşi au bombardat, podul a rămas intact. După o lună, aviaţia sovietică a reuşit să distrugă fabrica de ciment din Cernavodă şi au lansat şi 2 bombe peste pod. Aşa au avariat podul şi au distrus conducta de petrol de acolo.
REPORTER: Au mai circulat trenuri ulterior pe pod?
VASILE GHIAŢĂ: Calea ferată nu a fost nimicită, dar s-au slăbit legăturile podului şi trenurile nu mai puteau circula, iar pasagerii îmi amintesc că făceau transbordare. A fost dificil să ţinem podul, dar am reuşit, chiar dacă ruşii au produs avarii grave prin ruperea unor bare, prin deplasarea unui tablier de pe baza de sprijin a podului, dar podul nu a fost distrus integral.
REPORTER: Cum erau nemţii din Wehrmacht?
VASILE GHIAŢĂ: Ei, cum să fie, milităroşi. Îmi aduc aminte că odată eram la Focşani şi un reprezentant de al lor mi-a făcut observaţie că nu sunt încheiat la veston. Dar nu prea aveam treabă cu ei, că ei nu prea discutau cu mine, ei vorbeau cu eşalonul superior.
REPORTER: Ce vă amintiţi de 23 august 1944?
VASILE GHIAŢĂ: Ei, vezi aici, ruperea alianţei cu nemţii a fost complicată. Ei erau îmbinaţi cu românii şi au fost cazuri de conflicte după separare. Şi pentru Germania a fost o surpriză când frontul a trecut de Suceava, la Paşcani, aproape de Vatra Dornei. A fost o bucurie întoarcerea armelor, dar şi un conflict, pentru că mulţi dintre nemţi s-au opus şi au fost arestaţi. Îmi amintesc că Focşani, după 23 august, a devenit un centru unde erau colectaţi nemţii şi noi la calea ferată trebuia să asigurăm vagoane ruşilor care îi trimiteau în Siberia, cică să repare ce au distrus în timpul războiului.
REPORTER: De ruşi ce vă amintiţi?
VASILE GHIAŢĂ: Când frontul se apropia de Paşcani, de Mărăşeşti, şi baza regimentului a fost dispersată în localităţi săteşti. Ei, când au venit ruşii, s-au instalat în cazarmele noastre, iar când s-a terminat cu războiul nu am mai putut ocupa locurile. Au fost ocupate de ruşi şi cazarma nouă construită în Focşani în 1939 a Regimentului 10 Dorobanţi la fel.
REPORTER: Cum a fost după ce a abdicat regele Mihai?
VASILE GHIAŢĂ: Acum pot să apreciez altfel, dar atunci nu îmi dădeam seama. Îmi amintesc că Teohari Georgescu a fost ministru de Interne multă vreme. Cum să fie, viaţa a mers înainte, nu cred că au fost modificări substanţiale, a fost mai greu la început pentru că simţeam urmările războiului. Ştiu că atunci când a abdicat Mihai, eu eram bucuros că am devenit republică şi eu am susţinut schimbarea. Să ştiţi, comuniştii au făcut şi lucruri bune, construcţii în masă de locuinţe, şi iar asta a ajutat foarte mult şi industrializarea. Ţara s-a industrializat, a creat posibilităţi să îşi găsească oamenii de lucru.
REPORTER: Ce aţi făcut în perioada comunismului?
VASILE GHIAŢĂ: Prima dată a plecat armata rusă, nu au plecat deodată, îmi amintesc că eram în armată şi cu timpul tot plecau din subunităţi. Să ştiţi că am regimul lui Dej, a fost aşa un regim simetric cu al lui Ceauşescu. Vedeţi, aici e un ansamblu întreg, când România, chiar de pe timpul lui Gheorghiu-Dej s-a depărtat de ruşi şi nu prea îi vedeam bine. Eu am avut o părere bună despre Ceauşescu, pentru că a ţinut cu ţara. Eu eram militar în continuare pentru că în ’52 am fost selectat şi trimis la Academia Militară. Am învăţat la Secţia Căi Ferate şi am rămas în armată. Am activat ca locotenent prima dată, dar după academie am ajuns maior, până în 1975, când am trecut în rezervă cu grad de colonel.
REPORTER: Cum aţi trăit Revoluţia din ’89?
VASILE GHIAŢĂ: Speram şi sper că o să fie mai bine, dar vorba aceea, s-a cam terminat viitorul meu.
REPORTER: Cum aţi trăit după decembrie 1989?
VASILE GHIAŢĂ: Domnule, e aşa de complexă treaba cu Revoluţia. E uşor pentru procurori să acuze aşa. Toată mişcarea aia de oameni care a fost, că nu a fost doar unul, au fost mii şi mii, în toate localităţile mari, că deşi s-a industrializat ţara noastră, lovitura asta i-a dat un alt curs României.
REPORTER: Cum vi se par politicienii de azi?
VASILE GHIAŢĂ: Domnule tot văd la televizor că se hârâie, liberalii care sunt în opoziţie, cu social-democraţii care sunt la putere. Se acuză unii cu alţii, nu este normal, durează să se pună la punct. Eu după ’90, cel mai mult am avut încredere în social-democraţi.
REPORTER: Cum vedeţi viitorul României?
VASILE GHIAŢĂ: Domnule, eu îl văd bine, dar ne trebuie mai mult patriotism. Fără patriotism oamenii nu au tragere de inimă să fie buni pentru ţară şi se gândesc cum să fie buni pentru ei. Aud pe mulţi că spun că sunt patrioţi, toţi se declară patrioţi, dar nu sunt. Totuşi, eu cred că ţara merge pe drumul cel bun, iar copiii de azi vor creşte şi vor avea altă gândire, vor putea învăţa din greşelile noastre şi duce ţara unde îi este locul.