Cu ocazia Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, Generalul Henri Mathias Berthelot spunea următoarele cuvinte: „Sângele eroilor căzuți în luptele Marelui Război să fie pentru tine, o, frumoasă Românie, sămânța de noi virtuți, în așa fel încât copiii tăi să fie mereu demni de părinții lor și gata să-ți apere pământul sacru, atât de des invadat, dar în cele din urmă întregit prin efortul ultimelor generații”.
Născut în 1861, la Feurs, în Franța, Henri Mathias Berthelot este unul dintre cei mai promițători absolvenți ai Școlii Speciale Militare de la Saint-Cyr. Își începe cariera militară în Africa și în Extremul Orient, completându-și apoi studiile în Austria. În 1902, va primi Marea Cruce a Legiunii de Onoare, iar perioada antemergătoare Primului Război Mondial îl va găsi lucrând alături de generalul Joseph Joffre, a cărui mână dreaptă va deveni odată cu începerea propriu-zisă a conflictului armat.
Moartea regelui Carol I și urcarea pe tron a regelui Ferdinand va însemna printre altele, ieșirea din neutralitate a României și alierea sa cu forțele Antantei. La venirea generalului Berthelot, în octombrie 1916, germanii reușiseră deja să treacă de bariera Carpaților Meridionali, iar suveranii români, alături de politicienii vremii, se refugiaseră la Iași. Începea astfel Misiunea Militară Franceză, cunoscută mai târziu sub numele de „misiunea Berthelot”, numele generalului francez devenind pentru români, sinonim cu speranța.
Timp de șase luni, Henri Berthelot a pregătit, întărit și reorganizat armata română, pe care a completat-o cu personal francez din toate categoriile: ofițeri, tehnicieni în domeniul aviației și marinei, personal medical. Împărțindu-i în toate comandamentele, fiecare regiment de artilerie și de infanterie se putea lăuda cu proprii instructori francezi. Resursei umane i s-au adăugat armamentul și echipamentul militar modern, furnizate de statele membre ale Antantei; acum, armata română era pregătită și din punct de vedere tehnic. În plus, au fost montate legături telefonice între comandamente și front. Celor aproximativ 400.000 de soldați români împărțiți în două armate, le-au fost integrate trei efective militare rusești, ofensiva frontului românesc însumând aproape un milion de militari. În iulie 1917, regimentul de la Mărăști, condus de generalul Averescu, precum și cel de la Mărășești, aflat în subordinea generalului Eremia Grigorescu, rezistă atacului german, oprind înaintarea inamicilor.
În urma izbucnirii Revoluției bolșevice, Rusia se va retrage din război. România va fi obligată să încheie un armistițiu cu Puterile Centrale, pe 9 decembrie 1917, la Focșani; conform prevederilor acestuia și a tratatului preliminar de pace de la Buftea, generalul Berthelot este forțat să părăsească Regatul. Plecarea sa va sta sub auspiciul promisiunii de a se reîntoarce – un an mai târziu, armata română va ridica din nou armele, alături de militarul francez pe care nu încetase să-l aștepte.
Henri Berthelot a rămas un apărător neobosit al cauzei românești, până în 1931, când a încetat din viață. A militat în favoarea statului carpato-dunărean la Conferința de pace de la Versailles, din 1919, considerând poporul român, noua sa familie. A fost distins cu Ordinul Mihai Viteazul, clasa I, fiind declarat cetățean de onoare al României și membru de onoare al Academiei Române, în anul 1926.
În semn de recunoștință, statul român îi va oferi o proprietate în județul Hunedoara; astfel, atât localitatea Fărcădinul de Jos, cât și conacul vor primi numele General Berthelot. După căderea regimului comunist, mai multe străzi și instituții publice vor revendica aceeași denumire, amintind că în ciuda originii sale, Generalul Berthelot a fost român prin spirit și dârzenie.