Unul dintre simbolurile Micului Paris şi poate cel mai uşor de recunscut monument al Bucureştiului de astăzi este Arcul de Triumf. Puţini dintre noi însă ştiu cât de schimbătoare a fost istoria politică a acestui simbol. Astfel, vă invităm în continuare, în perspectiva celebrării Centenarului Marii Uniri , vă invităm să descoperiţi povestea acestui monument.

Monumentul originar al Arcului de Triumf în Europa îl regăsim cu mai bine de două mii de ani în urmă, din perioada Imperiului Roman. Legiunile romane învingătoare se întorceau la Roma, pentru a trece pe sub aceste coloane ale gloriei, iar în prezent Arcul de Triumf din Paris sau Poarta Brandenburg din Berlin au aceeaşi semnificaţie.

Arcul de Triumf din Bucureşti a fost construit în anul 1922, în contextul încoronării Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari. O comisie a Primăriei Bucureştiului l-a mandatat pe arhitectul Petre Antonescu să proiecteze un monument demn de ambiţiile ţării. Locul ales era în nordul oraşului la intersecţia şoselei Kiseleff, cu cele 3 bulevarde care se deschid din ea. Arhitectul Antonescu şi-a făcut bine temele, însă timpul scurt al execuţiei a dus la un arc de triumf făcut în grabă, cu basoreliefuri din ipsos pe care vântul şi ploaia din anii următori l-au marcat serios. La începutul anilor 30, Arcul de Triumf era mai degrabă o caricatură a ceea ce trebuia să fie. Cel care însă a luat în serios problema ridicării unui monument adevărat a fost Regele Carol al2lea. La comanda acestuia, unii dintre cei mai mari artişti ai timpului au lucrat coloanele arcului în granit de Deva sau în marmură de Ruşchiţa, iar arhitectul Antonescu, i-a dat piesei forma sa de astăzi, cu o temelie de 25 de metri, cu o lăţime de 12 metri şi cu o înălţime de 27 de metri. Lucrările finale au început în primăvara anului 1935, iar inaugurarea s-a făcut un an mai târziu. În deceniul următor, Arcul de Triumf a fost martorul mut al evenimentelor pe care le-a traversat România. Atât trupele Wehrmachtului cât şi soldaţii Armatei Roşii au trecut pe sub acesta când au ajuns în România. Pe lângă acelaşi Arc de Triumf au trecut, din postura de oaspeţi ai României lui Ceauşescu, preşedintele francez Charles de Gaulle, dar şi preşedintele american Richard Nixon.

În realitate, trebuie spus că regimul comunist din România şi-a lăsat amprenta asupra arcului. Toate textele gravate, dar şi efigiile care aduceau aminte de familia regală a României au fost distruse şi a fost nevoie să ajungem în anul 1989, şi regimul comunist să se prăbuşească, pentru ca unele dintre acestea, dar nu toate, să fie refăcute.

În zilele noastre, acest monument rămâne etern provocator pentru o geopolitică în schimbare. Nu departe de acest loc se află ambasada Federaţiei Ruse, dar şi ambasadele Chinei şi Canadei. Rămâne de văzut dacă în viitor va mai trece cineva pe sub Arcul de Triumf din Bucureşti şi în ce calitate.