Considerat cel mai modern şi mai bine utilat spital al Bucureştiului din prima jumătate a secolului al XIX-lea, Spitalul Brâncovenesc a fost ridicat în perioada 1835 – 1838 de Safta (Elisabeta) Brâncoveanu, în zona Pieţei Unirii de astăzi.
Spitalul a fost gândit pentru ajutorarea oamenilor săraci şi a funcţionat din veniturile de la moşiile donate de ctitoră. La inaugurare avea 60 de paturi şi a fost, constituit, în acelaşi timp, şi ca şcoală medicală.
Safta Brâncoveanu, născută Balş, era fiica unor vechi boieri moldoveni – Theodor Balş şi Zoiţa Rosat – şi soţia banului Grigore Basarab Brâncoveanu, ultimul vlăstar direct din neamul domnitorului Constantin Brâncoveanu. La moartea soţului său, în 1832, băneasa Safta Brâncoveanu a devenit moştenitoarea unei averi imense. Prin testament, bărbatul i-a cerut „pentru a sa vecinică pomenire să facă vreun asezământ spre mângaiere celor în dureri și în nevoiˮ. Fire energică şi credincioasă, în 1835, Safta a pus în lucru un proiect de zidirea unui spital cu numele „Brâncovenesc“, pe locul de lângă biserica răposatei domniţe Bălaşa Brâncoveanu, fiica lui Constantin Brâncoveanu.
Acesta a fost primul aşezământ medical realizat de Safta Brâncoveanu, iar pe una din cele două inscripţii ale Spitalului Brâncovenesc (aflate în prezent în incinta Curţii Vechi din Bucureşti) scrie că „prin ctitoricesc testament întărit cu hrisov domnescˮ a orânduit următoarele:
„.. să priimească tot deauna bolnavi ce nu vor păti = mi de boale hronice fără deosăbire parte bărbătească și femeiască potrivit cu numărul paturilor (…) să să caute bolnavi cu dohtor, gerahi, și cu toată odihna = să fie acest spital pururea numai supt eforia celui după vremi mitropolit al ţări fără a să amesteca stăpanirea și fără a fi supus vreodată supt nici un fel de cuvânt la îngrijire streină, sau supt eforia celorlalte spitaluriˮ.
Grav afectat în urma unui incendiu, spitalul a fost reconstruit între 1880 și 1890 prin soluții arhitectonice moderne. Noul spital avea 240 de paturi, iar medicii îngrijeau bolnavii la cele mai ridicate standarde medicale.
Aici, profesorul de terapeutică Anibal Theohari demarează primele cercetări ştiinţifice de balneologie din România. Prin studii de fiziologie şi fiziopatologie, el a reuşit să identifice influenţa apei minerale asupra organismului, astfel că în spital se făceau tratamente hidrominerale pentru boli reumatismale, de stomac, intestine, ficat şi rinichi.
Pe perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a funcționat ca spital militar cu 500 de paturi. După război, Regele Mihai al României a restabilit autonomia Spitalului Brâncovenesc, în organizarea căruia Regele Carol al II-lea intervenise după reforma agrară din 1921. În 1946, sub guvernul Petru Groza, spitalul a trecut în proprietatea statului.
Patru decenii mai târziu, spitalul este victima planurilor urbanistice ale lui Nicolae Ceaușescu. Deși era monument istoric și nu se afla pe axa prevăzută pentru construirea Bulevardului Victoria Socialismului (Bd. Unirii de azi), ba chiar era proaspăt renovat, cu sălile de operație placate cu marmură, Ceaușescu a dispus demolarea lui, lucru petrecut în martie 1984.
autor: Monica Cosac
foto: bestofromania.eu