În Bucureştii Vechi, de dinainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, Teatrul Naţional se afla pe Calea Victoriei, una dintre cele mai vechi străzi din Capitală, unde în secolul al XIX-lea se găseau casele şi palatele celor mai importante familii din Bucureşti.
În perioada interbelică, strada se transformă într-un spaţiu aglomerat, cu o atmosferă cosmopolită, devenind loc de promenadă pentru toate categoriile sociale.
Prima clădire a Teatrului Național (Teatrul cel Mare din Bucureşti) a fost construită între anii 1846-1852, lângă Palatul Telefoanelor, după planul arhitectului vienez Joseph Heft, iar primul director a fost actorul Costache Caragiale, unchiul lui Ion Luca Caragiale.
Edificiul în stil baroc avea o sală de spectacole cu o capacitate redusă, fiind gândită iniţial pentru protipendadă, iar prima reprezentaţie are loc la 31 decembrie 1852 cu piesa „Zoe sau Un amor românesc”. Mai târziu, sala de spectacole a fost mărită pentru a cuprinde şi alte categorii de spectatori.
În 1864, Teatrul cel Mare devine instituţie publică de cultură când, printr-un decret semnat de primul ministru de atunci, Mihail Kogălniceanu, „s-a hotărât să se ia pe contul statului şi să devină instituţie naţională”.
În timpul Războiului de Independenţă, aici se organizează reprezentaţii în folosul soldaţilor răniţi şi pentru întreţinerea spitalelor, iar în timpul spectacolelor, publicul era ţinut la curent cu evenimentele de pe front. Piațeta din fața Teatrului cel Mare, cu birjele sale aflate în așteptarea clienților, conduse de muscalii scapeți, este o imagine emblematică a Bucureștiului interbelic.
În timpul bombardamentului german de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, mai exact pe 24 august 1944, clădirea Teatrului Naţional din Calea Victoriei este serios avariată. În ciuda studiilor realizate de mai mulţi specialiști, printre care și inginerul Emil Prager, studii care arătau că edificiul teatrului poate fi renovat cu o cheltuială minimă, Guvernul Petru Groza a decis demolarea clădirii, cu târnăcoapele, în 1947. Timp de aproape şase decenii, locul a rămas gol, o perioadă funcționând ca parcare pentru mașini.
În 2005, aici a fost construit un hotel de sticlă – Novotel, a cărui arhitectură discutabilă are la intrare un portic asemănător cu cel al vechiului Teatru Naţional.
Autor: Monica Cosac
sursa foto: Wikipedia