Blocul Carlton a fost cel mai mai înalt bloc din Bucureștiul interbelic şi a avut, probabil, şi cea mai scurtă „viaţăˮ.
Inaugurat în 1936, blocul Carlton era gândit ca o clădire de locuinţe, cu magazine şi sală de cinema la parter, şi se afla între Piața Universității și Piața Romană, la intersecția Bulevardului Nicolae Bălcescu cu Strada Regală (Ion Câmpineanu, în prezent).
Clădirea fusese proiectată cu structură portantă din beton armat – a fost una dintre primele construcții din beton armat de la noi din țară – de arhitecții George Matei Cantacuzino și Vasile Arion, fiind realizată de antrepriza fraților Karl și Leopold Schindl. Cu cele 14 etaje ale sale, „Carltonˮ era o mândrie a arhitecturii şi, deopotrivă, a Capitalei.
Seismul devastator din 10 noiembrie 1940, care a avut o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, a zguduit zdravăn zeci de localităţi din România, pe o arie de 80 de mii kilometri pătraţi, inclusiv Capitala, iar printre imobilele care s-au prăbuşit atunci a fost şi blocul Carlton.
Realizată într-o perioadă în care construcțiile erau ridicate fară protecție seismică, clădirea de 47 de matri a căzut ca secerată în timpul cutremurului, ceea ce a dus la moartea și rănirea a peste 200 de persoane, după cum arată presa vremii.
Un martor ocular ce se afla în apropiere povesteşte că a văzut blocul Carlton balansându-se în toate sensurile, iar cu fiecare secundă oscilațiile se amplificau alarmant.
„Când înclinarea laterală s-a accentuat peste măsură, partea superioară a turnului s-a desprins din structură, prăvălindu-se cu zgomot infernal pe caldarâm. Apoi blocul s-a turtit ca o armonică, etajele tasându-se unele în alteleˮ, potrivit wikipedia.ro.
„Carltonˮ avea 96 de apartamente şi peste 220 de locatari – atât români, cât şi germani – iar cea mai mare parte au murit atunci. Printre victime, s-a numărat şi compozitorul şi cântăreţul I. Vasilache, care formase în ultimii ani celebrul cuplu de comici „Stroe şi Vasilacheˮ.
Unii spun că, de fapt, singurul om din clădire care a scăpat atunci a fost un paznic care se afla pe terasa clădirii şi care, fiind o zi mohorâtă, era îmbrăcat cu o pelerină. Acea pelerină, care s-a comportat ca un fel de paraşută, i-a atenuat căderea şi i-a salvat viaţa. Un alt locatar al blocului, scriitorul Păstorel Teodoreanu, a scăpat cu viaţă fiincă în noaptea aceea se afla la o băută, care se prelungise până spre dimineaţă.
După această tragedie, care rămâne unul dintre cele mai dramatice episoade din istoria construcțiilor din București, s-a vorbit atât despre greşeli grave de proiectare, cât şi despre furtul de materiale. Proiectantul, unul din marii arhitecţi ai vremii, prinţul G.M. Cantacuzino, este găsit vinovat şi este condamnat la închisoare. Şi constructorul are aceeaşi soartă. După un timp, comisia de anchetă a găsit o serie de cauze particulare care au dus la prăbuşirea clădirii şi care, se pare, nu se datorau arhitectului. Cantacuzino a fost scos de sub urmărire penală şi apoi a fost achitat.
autor: Monica Cosac
foto: Wikimedia Commons